Antena Căutare

Marea Britanie adoptă o poziţie fermă în perspectiva negocierilor comerciale cu Uniunea Europeană

Marea Britanie a adoptat duminică o poziţie fermă în perspectiva negocierilor viitoare cu Uniunea Europeană, anunţând că îşi va stabili o agendă proprie şi nu va accepta regulile blocului comunitar pentru a evita fricţiunile comerciale, transmite Reuters.

După ieşirea oficială din UE care a avut loc vineri, Marea Britanie trebuie să negocieze viitoarele relaţii comerciale cu UE, care vor intra în vigoare după încheierea perioadei de tranziţie, la sfârşitul acestui an.

Guvernul premierului Boris Johnson a dorit să transmită rapid Bruxelles-ului acest mesaj, înainte de începerea discuţiilor comerciale, în luna martie: Brexitul, pentru el, înseamnă că suveranitatea primează în faţa economiei.

UE a spus Marii Britanii, în repetate rânduri, că nivelul de acces la piaţa unică va depinde de modul în care Londra va accepta să respecte ”un teren de joc egal”, respectiv regulile privind standardele de mediu, reglementările în domeniul muncii şi ajutoarele de stat.

În pofida numeroaselor apeluri din partea companiilor ca guvernul să asigure circulaţia liberă a bunurilor peste graniţe, miniştrii le-au informat că trebuie să se adapteze la un viitor în care Marea Britanie nu va respecta reglementările UE.

Articolul continuă după reclamă

Surse apropiate premierului Johnson au spus că acesta a interpretat rezultatul alegerilor de anul trecut, care i-au conferit o marjă majoritate în Parlament, drept o aprobare a politicii sale de da întâietate dreptului Marii Britanii de a-şi stabili singură regulile, în faţa solicitărilor companiilor.

Johnson va prezenta această abordare într-un discurs pe care îl va susţine luni.

”Preluăm controlul asupra legilor noastre, astfel încât să nu fim obligaţi să ne aliniem în mare măsură la UE, o aliniere legislativă la regulile lor. Dar vom dori să colaborăm şi ne aşteptăm ca UE să îşi respecte angajamentul pentru un acord de liber schimb de tipul celui cu Canada”, a declarat ministrul de Externe Dominic Raab, la Sky News.

Întrebat dacă guvernul se aşteaptă ca firmele să fie nevoite să se pregătească oentru controlarea bunurilor la graniţă, Raab a spus: ”Acordul convenit cu UE a fost să evităm acest lucru şi sunt sigur că vor dori să respecte angajamentele asumate, aşa cum şi noi ne aşteptăm să respectăm acest lucru”.

Sâmbătă seara, o sursă guvernamentală a spus că dacă UE nu va oferi un acord comercial de tipul celui cu Canada, Londra va viza în schimb un acord comercial mai relaxat, similar cu cel dintre UE şi Australia.

”Există două rezultate probabile ale negocierilor – un acord de liber schimb de tipul celui cu Canada sau unul mai relaxat, precum cel cu Australia – şi suntem mulţumiţi cu ambele”, a spus sursa.

UE a anunţat că nu va încheia un acord comercial cu un vecin puternic din punct de vedere economic fără prevederi solide pentru garantarea unei concurenţe echitabile. Unii lideri europeni se tem că Johnson ar putea încerca să depăşească companiile din UE prin intermediul unor standarde mai scăzute, ceva ce a promis că nu va face.

”Dacă Marea Britanie vrea să creeze în afara UE un fel de ’Singapore pe Tamisa’, ne vom opune”, a declarat ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, într-un interviu acordat televiziunilor LCI şi RTL şi publicaţieiLe Figaro.

Premierul irlandez Leo Varadkar a cerut şi el guvernului britanic să să creeze linii roşii stricte, afirmând că acest lucru ar îngreuna şi mai mult negocierile.

Sursa : news.ro

Piaţa tabletelor a scăzut în 2019... Bursele din China s-au prăbuşit luni, în prima şedinţă de tranzacţionare după vacanţa prelungită pentru Anul Nou chineze...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip
Hello Chef sezonul 7, 15 iunie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Codruța Filip Sambata, 15.06.2024, 16:00
Campionatele Europene de înot Belgrad 2024 Vezi acum
Citește și
x