Antena Căutare

Oferta Petrom, “moarta” pentru micii investitori romani, dar atractiva pentru jucatorii de la Londra

Oferta prin care statul vinde 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP) este neatractiva pentru micii investitori de la Bursa, in conditiile in care pretul minim sub care nu vor fi vandute titlurile este doar usor sub cel de la Bursa, dar mesajul de la Londra, centrul financiar european, este unul mai mult decat pozitiv, unii dintre administratori de fonduri vorbind chiar de un posibil succes “extraordinar”.

Investitorii persoane fizice nu sunt incurajati sa cumpere actiuni in cadrul ofertei Petrom, avand in vedere ca pretul minim este doar cu 3% sub cotatia de la Bursa. Pe de alta parte, investitorii straini, in baza carora statea de la inceput succesul tranzactiei, au primit foarte bine anuntul de azi al Guvernului roman, care a stabilit un pret minim de 0,3708 lei/actiune pentru aceasta tranzactie.

"Este un pret atractiv, dar trebuie sa tinem cont si ca piata de actiuni este in aceste momente sub un "stres" puternic. Important este insa ca statul roman transmite de aceasta data semnalul corect si pare un pic mai realistic. Pare sa fi inteles mult mai bine decat in trecut ca trebuie sa lasi ceva si investitorilor, o tranzactie fiind doar inceputul unei relatii si nu sfarsitul ei. Pana acum, statul roman crease impresia complet contrarie", a declarat Matthias Siller, investment manager EMEA Equities in cadrul Barings Asset Management.

Intrebat daca crede ca vor fi vandute minimum 80% din actiunile oferite, acesta fiind pragul necesar pentru ca tranzactia sa fie incheiata cu succes, Matthias Siller a spus ca opinia lui personala este ca in contextul actual in care sunt multe oferte pe masa investitorilor, tranzactia Petrom va fi un "succes extraordinar".

Un succes la oferta Petrom vad si analistii unora dintre cele mai mari grupuri financiare din regiune, Erste si KBC, care spun ca pretul minim anuntat de statul roman este unul rezonabil, precizand totodata ca se asteapta ca pretul final sa fie doar usor peste acest prag.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, Peter Csaszar, analist in cadrul KBC, a spus ca pretul minim este in linie cu asteptarile lor si cel putin 80% din oferta va fi subscrisa, in timp ce Thomas Unger, analist pe piata de petrol si gaze in cadrul Erste Group, a precizat ca orice pret care este sub 0,4 lei/actiune este foarte atractiv, avand in vedere ca tinta lor de pret pentru urmatoarele 12 luni este de 0,5 lei/actiune.

Si unii dintre brokerii locali cred intr-un succes al ofertei Petrom, mentionand totodata ca acesta se va datora strict investitorilor institutionali, fara ca asta sa fie o surpriza, deoarece oferta a fost gandita de la inceput pentru acestia.

"Pentru vanzator este cea mai buna operatiune posibila, daca ne uitam la discountul pe care a trebuit sa-l ofere OMV in majorarea de capital derulata luna trecuta, in timp ce pentru cumparatori este de asteptat sa fie o prima pentru un emitent care nu are lichiditate si un free-float mic, dar in acelasi timp are rezerve importante de titei si gaze. Pentru micii investitori nu este nici un avantaj sa subscrie in cadrul ofertei, dar oricum tranzactia nu a fost gandita pentru acestia", a declarat Adrian Lupsan, directorul general adjunct al Intercapital Invest, una dintre societatile de brokeraj mari de la Bursa, care lucreaza preponderant cu investitori de retail.

Statul a rezervat pentru investitorii de retail un pachet de 15% din oferta, dar Lupsan spune ca si un procent de 5% este foarte mare in conditiile actuale.

Restul de 85% este destinat investitorilor institutionali, dar transele pot fi echilibrate, cu alte cuvinte, daca o transa este subscrisa si una suprasubscrisa, se va putea transfera din transa suprasubscrisa acel numar de actiuni care sa conduca la o echilibrare a ofertei.

Reprezentantii investitorilor de pe piata locala spun la randul lor ca nu se asteapta la un interes deosebit din partea romanilor care au facut déjà plasamente in actiuni si in acelasi timp se declara dezamagiti ca tranzactia nu va reusi sa atraga alti investitori pe Bursa.

"Eu nu cred ca investitorii cu experienta vor aloca sume prea mari la un discount atat de mic fata de piata. In acelasi timp, nu cred ca oferta Petrom va aduce investitori noi la Bursa si e pacat ca aceasta oportunitate a fost ratata. Sper totusi ca aceasta oferta nu va fi un esec", a declarat Dumitru Beze, presedintele Asociatiei Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC).

Consortiul care intermediaza oferta Petrom, format din banca de investitii rusa Renaissance Capital si brokerii locali de la EFG Eurobank Securities, BT Securities si Romcapital, propusese Guvernului un pret minim de 0,33 lei/actiune. Intermediarii au luat saptamana trecuta pulsul investitorilor straini de la Londra, Frankfurt si Viena in ceea ce priveste oferta Petrom, iar la finele saptamanii trecute chiar au iesit public cu declaratii potrivit carora investitorii asteapta un discount fata de pretul de la Bursa, deoarece au devenit foarte conservatori in aceste momente si ultimul lucru pe care-l vor este sa-si piarda banii.

Pietele de actiuni resimt in aceste momente influenta crizei datoriilor suverane din Europa, dar administratorii de la Londra spun ca Romania ar putea beneficia de pe urma acestui lucru, fiind perceputa ca un exemplu pozitiv. Un articol din Financial Times spunea chiar ca Grecia si-ar putea reveni daca aplica masuri similare celor luate in Romania.

Pretul minim anuntat azi de Ministerul Economiei, Ion Ariton, reprezinta valoarea medie la care s-au tranzactionat actiunile Petrom la Bursa in ultimele 52 de saptamani. Pretul maxim de 0,46 lei/actiune, facut public inainte de lansarea ofertei, reprezenta valoarea maxima a actiunilor in aceeasi perioada de tranzactionare.

Reprezentantii consortiului nu au dorit sa ofere comentarii pe marginea pretului minim si perspectivelor ofertei in continuare.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, s-a aratat totusi foarte increzator ca pana la inchiderea ofertei vor fi subscrise toate actiunile, desi a mentionat ca in primele zile gradul de subscriere a fost unul "mai mic". Ariton a declarat ca pretul minim este un pret "real si fezabil de pornire" si se asteapta ca la final statul sa incaseze mai mult decat aceasta valoare minima.

"Semnalele din piata sunt bune si Romania devine o tara atractiva pentru investitori, lucru confirmat de cresterea ratingului de tara la categoria investment grade, de catre agentia Fitch", a spus Ariton.

Valoarea ofertei Petrom este intre 484-610 milioane de euro, avand in vedere intervalul de pret la care sunt vandute titlurile. Oferta se va incheia vineri, investitorii care au lansat ordine la preturi sub pragul minim avand timp pana atunci sa-si actualizeze ordinele, daca doresc sa faca acest lucru. Ordinele lansate deja la preturi peste pragul minim nu mai pot fi modificate.

Azi, actiunile Petrom au castigat 0,3% la Bursa, ultima tranzactie realizandu-se la pretul de 0,3821 lei/actiune.

Sursa: Antena3

Cisco va concedia 11.500 de angajati... China Town: Fara case de marcat, sub ochii lui Boc...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce vede banca înainte să-ți aprobe creditul: scorul FICO, Biroul de Credit și cum te pregătește Finovo
(P) Ce vede banca înainte să-ți aprobe creditul: scorul FICO, Biroul de Credit și cum te pregătește Finovo
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum să îți construiești o strategie eficientă de investiții în acțiuni
(P) Cum să îți construiești o strategie eficientă de investiții în acțiuni
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR
Kelemen Hunor propune refacerea PSD-PNL-UDMR! Ce se întâmplă cu USR BZI
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te însori cu moartea”
REPORTAJ: Ultimul partizan din România – „vedeai comunistul, băgai glonț pe țeavă și te duceai să te... Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara
La câte grade trebuie să setezi aerul condiționat ca să nu plătești enorm la curent. Trucul simplu recomandat vara Redactia.ro
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade
ANM extinde Codul roșu de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturi de până la 41 de grade Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x