Antena Căutare

Senatul american eşuează în două rânduri să adopte un gigantic plan de ajutorarea a economiei americane, probabil deja în recesiune

Senatul american a eşuat în două rânduri să adopte un plan masiv de relansare a economiei - îngenunchiată de pandemia noul coronavirus -, prim oară din cauza procedurii, relatează AFP.

Acest proiect de lege vizează să mobilizeze aproape 2.000 de miliarde de dolari.

Adoptarea planului în Senat a eşuat luni, iar negocieri continuă în culise între majoritatea republicană şi minoritatea democrată, care sunt de acord, cu toate acestea, asupra urgenţei situaţiei.

O moţiune care ar fi permis un vot rapid asupra textului a obţinut doar 49 din cele 60 de voturi necesare.

Liderul majorităţii republicane Mitch McConnell a denunţat în mod violent o ”obstrucţionare absolută stupidă” a opoziţiei.

Articolul continuă după reclamă

Liderul minorităţii democrate Chuck Schumer a anunţat anterior că orice vot este inutil atât timp cât negocierile continuă ”în birourile noastre, unde se fac adevăratele progrese”.

”Suntem foarte aproape de un acord, foarte aproape”, a dat el asigurări. ”Scopul nostru este să ajungem la un acord azi şi sper şi cred că vom tinge acest scop”, a adăugat el.

Textul este necesar să treacă de acest prim obstacol procedural înainte să fie supus unui vot final în Senat, iar apoi unui vot în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată. El urmează apoi să fie promulgat de către Donald Trump.

Secretarul american al Trezoreriei Steve Mnuchin negociază în mod direct, în Congres, cu liderii democraţi şi republicani, pentru a ajunge la un acord asupra acestui plan de ajutor economic gigantic.

Aceste ajutoare sunt cruciale economiei americane - care probabil se află deja în recesiune.

Însă democraţii refuză să voteze în favoarea textului.

Ei vor o supervizare sporită a împrumuturilor acordate marilor întreprinderi, care seamnă, denunţă ei, tot mai mult cu nişte cadouri conducătorilor acestor întreprinderi.

Steve Mnuchin a catalogat la Fox News această idee drept ”ridicolă” şi a subliniat că planul este menit să ajute ”toţi muncitorii americani”.

Sursa : news.ro

Wizz Air suspendă de miercuri operaţiunile de la Timişoara, Craiova şi Sibiu, până la 1 mai. Toate celelalte operaţiuni ... Chimcomplex lansează producţia de biocid ce stă la baza dezinfectanţilor recomandaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x