Albert Einstein și semnătura „atomică”. Cum avea să hotărască, fără voie, sfârșitul Hiroshimei în 1945

• Lia – Soția soțului meu Sezonul 2. Joi de la 20.30, pe Antena 1 și AntenaPLAY
• Camera 609. Lasă-mă, îmi place! Un serial de miliarde, în fiecare Vineri, de la 20:30, la Antena 1 și AntenaPLAY

Albert Einstein s-a născut în Ulm (Germania), în 1879, într-o familie de evrei. Nu a vorbit până la trei ani și a dat impresia tuturor că este retard mintal. Însă, când a început să vorbească, nimeni nu îl înțelegea și toți îl disprețuiau

A fost cu greu acceptat la școli, căci profesorii îl considerau nu doar un copil-problemă, ci și un îndărătnic, care nu voia să învețe. Însă acest îndărătnic, cu cât creștea, cu atât manifesta mai mult înclinații spre mecanică și fizică, iubind în aceeași măsură și matematica căreia deja îi descifrase cu abilitate concepetele-i dificile.

(Albert Einstein la 3 ani)

Forțat de mama sa, lua la șase ani lecții de vioară. Dar drumul său era altul: la numai 10 ani avea să pătrundă în tainele lui Kant și în Elementele lui Euclid, înțelegându-i celui din urmă raționamentul deductiv . La 12 ani (1891) stăpânea geometria euclidiană, iar la 17 ani, în anul 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscria la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich, unde își va pregăti și doctoratul.

(Albert Einstein la 14 ani)

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), ce unește mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915), care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Cea mai cunoscută formulă a lui Einstein este E=mc² , care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secțiunea din fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei, ci a fost și un activ militant al păcii. Deși Albert Einstein nu a participat direct la inventarea bombei atomice, savantul a avut un rol esențial în materializarea acesteia.

(Albert Einstein interpretând „Sonata pentru vioară”, Mozart)

În 1905, ca parte a Teoriei Relativității, Einstein făcea dezvăluiri fără precedent: o cantitate mare de energie ar fi putut fi degajată de o cantitate mică de materie; fapt simplu exprimat prin ecuația E=mc2. Mai târziu, bomba atomică avea să ilusteze, în mod clar, acest principiu. Însă, în viziunea savantului bombele nu se vedeau ca în realitate; el se considera un pacifist. Mai mult, în 1929, Einstein asigura cetățenii, în mod public, de faptul că va refuza categoric orice implicare directă ori indirectă într-un eventual război. Însă, lucrurile aveau să se schimbe.

(Albert Einstein la 25 de ani, 1904)

Venirea la putere a lui Adolf Hitler, în Germania anului 1933, l-a determinat pe Einstein să reconsidere ideea de a rămâne un pacifist absolut. Persecutarea evreilor avea să implice, între 1933-1935, și fuga din țară o unor oameni de știință de etnie evreiască: pe lângă Albert Einstein, spre America au pornit alți doi fizicieni: Eugene Wigner și Leo Szilard. De departe, cel mai mare rol al lui Einstein, în inventarea bombei atomice, a survenit o dată cu semnarea cunoscutei scrisori destinate președintelui Statelor Unite ale Americii, Franklin Rooselvelt, prin care cerea crearea unei astfel de bombe.

(Eugene Winger, fizician și matematician american de origine maghiară)

(Leo Szilard, fizician și inventator american de origine maghiară)

În anul 1938, fizicienii germani Otto Hahn şi Fritz Strassman descopereau, la Berlin, că în procesul de fisiune (divizarea nucleului de uraniu în două cu ajutorul unui neutron), se dezvolta o mare cantitate de energie. Și nu s-au oprit aici: au descoperit și posibilitatea realizării unei reacţii în lanţ. După această descoperire, Germania se autoreduce la tăcere: nici urmă de publicații științifice cu referire la acest subiect.

Tăcerea germanilor s-a transformat în bănuială pentru fizicienii americani. Iar bănuielile lor s-au concretizat atunci când naziştii au interzis exploatarea uraniului din minele cehoslovace, ceea ce însemna că fizicienii germani se pregăteau de construirea unei bombe atomice folosindu-se de uraniu.

(Otto Hahn (dreapta) şi Fritz Strassman (stânga))

Printre fizicienii fugiți în America, ce se arătau suspicioși, s-au numărau și Leo Szilard și Eugene Winger, ambii fără niciun fel de influență politică. În iulie 1939 cei doi cer ajutorul lui Einstein, care s-a arătat profund uluit.

Cu ajutorul lui Einstein, Szilard și Winger trimit o scrisoare preşedintelui Americii, Franklin Delano Roosevelt, în august 1939, prin care îi comunicau acestuia descoperirile făcute în ultima perioadă și planurile germanilor, avertizându-l de realul pericol pe care îl presupunea crearea unei bombe atomice de sorginte germană.

(Einstein și Szilard redactând scrisorea către Rooselvelt)

Rooselvelt a primit scrisoarea abia în octombrie 1939, prin Alexander Sashs, un prieten apropiat președintelui. Între timp, Germania invadase deja Polonia și vremea unei schimbări radicale sosise.

În acelaşi an, preşedintele a dat acordul fizicienilor, iar planurile şi operaţiunile au devenit strict secrete. Totodată, Roosevelt a creat și Comitetul de Consultanţă Briggs. Însă, în cadrul Comitetului, lucrurile se mișcau anevoios, fapt ce i-a determinat pe cei trei fizicieni să trimită o altă scrisoare, în aprilie 1940, îndreptată acum spre președintele Comitetului Briggs, Lyman Briggs, căruia îi cereau mai multă implicare. Cu toate acestea, cercetările au decurs la fel de lent, încât crearea unei bombe atomice reprezenta un fapt extrem de îndepărtat și foarte puțin probabil.

(Scrisoarea redactată de cei trei fizicieni (Albert Einstein, Leo Szilard și Eugene Winger), către președintele Roosevelt)

Ronald Clark, biograful care a urmărit, în detaliu, activitatea lui Einstein, afirma:

Sunt convins să o bombă atomică avea să vadă lumina zilei chiar și fără intervenția lui Einstein, doar că lucrurile nu s-ar fi întâmplat la fel de repede, astfel încât bomba să fie gata în timpul războiului din Japonia.

(Comitetul Briggs. De la stânga la dreapta: Harold C. Urey, Ernest O. Lawrence, James B. Conant, Lyman J. Briggs, E. V. Murphree și Arthur Compton)

În decembrie 1941, Vannevar Bush, coordonatorul activității științifice legate de constuirea bombei atomice, i-a cerut lui Einstein, în câteva rânduri, sfaturi în chestiuni de natură teoretică. Însă, doar atât. În tot acest timp, Bush l-a ținut pe Einstein departe de toate activitățile care priveau bomba atomică. Bush nu credea în puterea lui Einstein de a ține ascuns un secret... nuclear.

(Vannear Bush, inginer și inventator american)

Bombardarea atomică a Japoniei avea sa se producă în august 1945, iar în toată perioada ce a urmat, Einstein s-a abținut de la orice comentariu pe marginea acestui subiect. Timp de un an de zile.

(Vedere bomba atomică - Hiroshima - efectul Little Boy)

Un scurt articol de pe prima pagina a ziarului New York Times titra o declarație a savantului, în numărul din 19 august 1946:

Prof. Albert Einstein a declarat: Sunt sigur că președintele Roosevelt ar fi interzis bombardamentul atomic în Hiroshima și că, cel mai probabil, a făcut acest lucru doar pentru a pune capăt războiului din Pacific înainte ca Rusia să se alăture. Am condamnat întotdeauna folosirea bombei atomice împotriva Japoniei.

În noiembrie 1954, cu cinci luni înainte de a muri, Einstein era cuprins de anumite sentimente:

Am făcut cea mai mare greșeală din viața mea... când am semnat scrisoarea trimisă președintelui Roosevelt, prin care încurajam fabricarea bombelor atomice, însă totul a avut o justificare – pericolul ar fi fost același, doar că ar fi fost creat de germani.