Antena Căutare

Boris Johnson promite să protejeze drepturilor celor 3,8 milioane de cetăţeni europeni din Marea Britanie

Boris Johnson promite să protejeze drepturile celor aproximativ 3,8 milioane de cetăţeni europeni instalaţi în Regatul Unit, care să poată să continue să trăiască în ţară, inclusiv în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”) la 31 octombrie. ”Trebuie să veghem ca drepturile cetăţenilor UE sunt protejate”, afirmă Johnson

Boris Johnson, favoritul la succesiunea premierului britanic Theresa May, a propus joi un nou sistem - cu puncte - în vederea ”controlării” imigraţiei, o temă centrală în votul britanicilor în favoarea Brexitului în referendumul din 2016, relatează AFP.

Johnson luptă împotriva ministrului de Externe Jeremy Hunt pentru a ocupa postul de lider al Partidului Consevator, căruia îi revine postul de premier dar şi spinosul dosar al Brexitului, programat cel mai târziu la 31 octombrie.

În cazul în care va obţine o victorie, Boris Johnson intenţionează să implementeze un nou sistem de imigraţie cu puncte - o propunere pe care a evocat-o deja în trecut, dar cu privire la care Theresa May şi-a exprimat îndoiala.

”Trebuie să fim mai deschişi imigraţiei persoanelor înalt calificate, ca cercetătorii, dar trebuie să asigurăm totodată publicul că, atunci când părăsim UE, controlăm numărul imigranţilor necalificaţi care vin în ţară”, anunţă fostul primar al londrei, susţinătprul unui Brexit dur, într-un comunicat.

Articolul continuă după reclamă

”Trebuie să fim mai duri cu cei care abuzează de ospitalitatea noastră”, subliniază el. ”Alte ţări, ca Australia, au sisteme excelente şi trebuie să tragem concluzii”.

Boris Johnson promite, totodată să protejeze drepturile celor aproximativ 3,8 milioane de cetăţeni europeni instalaţi în Regatul Unit, care să poată să continue să trăiască în ţară, inclusiv în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”) la 31 octombrie, aşa cum a garantat Theresa May.

”Trebuie să veghem ca drepturile cetăţenilor UE sunt protejate”, afirmă Johnson, care adaugă că va acţiona ”imediat” pentru ca ”oamenii să nu-şi mai facă griji” în privinţa prezenţei lor pe teritoriul britanic.

Într-o reacţie faţă de aceste anunţuri, Migration Watch, un grup de presiune care militează împotriva ”consolidării imigraţiei”, şi-a exprimat dezamăgirea.

”Această declaraţie ocoleşte toate problemele-cheie. Nu este deloc vorba despre o reducere a soldului migratoriu şi cu atât mai puţin despre modul în care am putea să ajungem la acest lucru”, denunţă grupul într-un comunicat.

Boris Johnson şi Jeremy Hunt urmează să fie departajaţi de către 160.000 de membri ai Partidului Conservator.

Numele învingătorului urmează să fie anunţat la 23 iulie, iar acesta va prelua funcţiile a doua zi.

Incapabilă să pună în aplicare Brexitul, Theresa May şi-a anunţat, la sfârşitul lui mai, demisia.

Sursa : news.ro

Grupul extremist din Parlamentul European al euroscepticului britanic Nigel Farage s-a desfiinţat... Imaginile sunt la fel de dure! Angela Merkel a tremurat incontrolabil pentru a doua oară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x