Antena Căutare

Germania îşi consolidează arsenalul măsurilor împotriva extremei drepte în vederea reglementării vânzării de armament şi discursului urii pe Internet, după atentatul de la Halle

Guvernul german a anunţat miercuri măsuri în lupta împortiva violenţelor extremei drepte, în vederea reglementării vânzării de armament şi discursului urii pe Internet, la câteva săptămâni după un atentat antisemit şi rasist la Halle, relatează AFP.

Berlinul, care s-a dotat deja în 2017 cu una dintre cele mai restrictive legi din Europa în vederea combaterii campaniilor de defăimare pe Internet, intenţionează să meargă şi mai departe.

Astfel, operatorii de platfome online sunt obligaţi să semnaleze poliţiei anumite conţinuturi polemice, precum ameninţări cu moartea şi incitarea la ură - odată cu adresele IP de la care sunt făcute.

Poliţia va putea, de asemenea, să ceară acestor platforme să-i furnizeze date despre utilizatori, potrivit acestor măsuri, adoptate într-o şedinţă de Guvern.

Berlinul preconizează o consolidare a controlului vânzării de arme de foc.

Articolul continuă după reclamă

Serviciul german de informaţii interne urmează, astfel, să fie consultat atunci când o persoană doreşte să achiziţioneze o armă, cu scopul de a se verifica dacă această persoană este cunoscută ca simpatizând mişcări radicale.

UN TEXT CARE UCIDE LIBERTĂŢI

Această iniţiativă, care urmează să conducă mai târziu la un proiect de lege, intervine la trei săptămâni de la o tentativă de atentat antisemit vizând singagoga din Halle.

Autorul atentatului, un simpatizant neonazist, a ucis două persoane prin împuşcare, în stradă, după ce a eşuat să pătrundă în edificiul religios, încuiat pe dinăuntru, în timpul sărbătorii de Yom Kippur.

În acest caz, însă, tânărul şi-a construit propria armă, potrivit presei, cu ajutorul unei imprimante 3D.

Guvernul prevede de asemenea pedepse penale mai dure împotriva persoanelor care atacă serivciile de salvare.

Legea aflată în vigoare împotriva declaraţiilor pline de ură pe Internet, care s-au multiplicat după intrarea în ţară a peste un milion de migranţi în 2015 şi 2016, prevede că operatorii reţelelor de socializare au la dispoziţie 24 de ore pentru a retrage comentarii marcate de către utilizatori ca fiind ofensatoare, rasiste, antisemite sau vehiculând informaţii false.

Altfel, aceşti operatori riscă amenzi de până la 50 de milioane de euro.

Însă criticii legii, atât de stânga, cât şi dreapta, denunţă un text care ucide libertăţile, care restrânge libertatea de exprimare şi le conferă giganţilor în domeniul Internetului rolul de cenzori.

Sursa : news.ro

Patrulele comune ruso-turce în Siria urmează să înceapă vineri, anunţă Erdogan... O învățătoare a fost dată afară pe viață din școală pentru că era agresivă cu elevii: „i-a călcat intenționat pe picioar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în Sicilia
Alertă de tsunami în Italia, după o serie de cutremure! Seism de 5,5, școli evacuate și măsuri de urgență în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x