Antena Căutare

Peste 300 de morţi în reprimarea contestării din perioada 15-18 noiembrie în Iran, anunţă Amnesty International

Cel puţin 304 persoane au fost ucise în Iran, în reprimarea contestării care a cuprins ţara de la 15 la 18 noiembrie, potrivit unui nou bilanţ publicat luni de Amnesty International, relatează AFP.

”Autorităţile iraniene îşi continuă reprimarea feroce în urma manifestaţiilor la scară naţinală de la 15 noiembrie, arestând mii de contestatari, dar şi jurnalişti, apărători ai drepturilor omului şi studenţi, cu scopul de a-i împiedica să spună ceea ce cred despre reprimarea nemiloasă”, acuză într-un comunicat ONG-ul de apărarea drepturilor omului.

Amnesty anunţă că a revizuit în creştere ultimul bilanţ al tulburărilor, pe care l-a publicat la 2 decembrie - de cel puţin 208 morţi -, la ”cel puţin 304 (...) ucişi” prin ”recurgerea la forţa ucigaşă” în reprimarea contestării, inclusiv doi adolescenţi, în vârstă de 15 şi 17 ani.

ONG-ul precizează că a cules ”mărturii înfiortătoare de la martori” care sugerează că ”autorităţile iraniene, aproape imediat după ce au masacrat sute de persoane (...) au pus în aplicare o reprimare la scară mare, concepută pentru a inspira turor frica de a vorbi în mod deschis despre ceea ce s-a întâmplat”.

CINCI MORŢI

Articolul continuă după reclamă

Contestarea a izbucnit la 15 noiembrie, imediat după anunţarea scumpirii benzinei, în plină criză economică, şi a cuprins aproximativ 100 de localităţi. Autorităţile au anunţat atunci că au instituit ordinea în doar câteva zile, cu preţul unor ”omoruri oribile”, denunţa Amnesty la începutul lui decembrie. Într-un prim bilanţ, la zece zile după contestare, ONG-ul anunţa că peste 150 de persoane au fost ucise.

Până în prezent, autorităţile au confirmat doar cinci morţi - patru membri ai forţelor de ordine ucişi de ”răzvrătiţi” şi un civil. Ministrul iranian de Interne a apreciat că datele ONG-ului ”nu sunt credibile”.

Anunţată la începutul lui decembrie de către Guvern, publicarea unui bilanţ oficial pe baza datelor Institutului naţional iranian medico-legal se lasă aşteptată în continuare.

Amnesty precizează că deţine informaţiile de la mai multe surse independente, potrivit cărora, la o lună de la izbucnirea nemulţumirii populare, ”forţele de securitate continuă să efectueze descinderi în întreaga ţară, pentru a aresta persoane la domiciliu sau la locul de muncă”.

Organizaţia evocă, în comunicat, soarta unor adolescenţi în vârstă de 15 ani ”deţinuţi împreună cu adulţi”, centre de detenţie ”grav suprapopulate” ”dispariţii forţate” şi zeci de ”detenţii secrete”.

ONG-ul îndeamnă Teheranul ”să-i elibereze imediat şi fără condiţii pe toţi cei care sunt deţinuţi arbitrar” şi îndeamnă comunitatea internaţională să exercite presiuni ”neîntârziat” asupra iranului, altfel ”mii (de deţinuţi) rămân ameninţaţi de tortură sau rele tratamente”.

Sursa : news.ro

S-au dat singuri de gol după ce au jefuit un magazin cu marijuana. Prada le-a scăpat printre degete... Liban. Consultări parlamentare în vederea menţinerii lui Saad Hariri premier, amânate după două nopţi de violenţe între ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x