Proiectele concurente Nabucco si South Stream risca sa ramana fara piata de desfacere

Urmărește A1 pe Discover

Sa gazduiesti pe teritoriul tarii tale un gazoduct de mare capacitate ofera nume­roase avantaje. In primul rand este vorba de castigul realizat din tariful de tranzit (fixat pe baza bilaterala) si care, in functie de traseu si volumul de transport al con­ductei, se poate cifra de la cateva zeci la cateva sute de milioane de dolari pe an.

In al doilea rand, ca tara de tranzit, mai ales principala, statul respectiv poate interveni in jocurile energetice, isi poate impune punctul de vedere. Iar daca pe langa teava mai exista si un rezervor subteran de gaze naturale, greutatea tarii creste exponen­tial, odata cu posibilitatea de a se amesteca inclusiv in stabilirea preturilor la car­burant. Prin urmare, nu este deloc sur­prinzator faptul ca, aderand la diferite pro­iecte, numeroase state incearca sa-si rezolve o serie de alte probleme.

De ce se opune Turcia ca South Stream sa treaca prin apele ei teritoriale, desi initial nu a avut nimic impotriva? Pentru a obtine gaze rusesti la un pret mai mic. In acelasi timp, potrivit unor surse apropiate South Stream AG, „italienii blocheaza toate deci­ziile Moscovei, ceea ce a determinat Gaz­prom sa doreasca o reducere a parti­­cipatiei ENI prin atragerea unor parteneri mai loiali".

In acest context, au aparut grupul francez EDF si compania germana Wintershall, carora li s-a promis o cota de minimum 10%. Dincolo de aceste aspecte, se ridica marea intrebare a finantarii.

Potrivit analistului Mihail Krutihin, „South Stream nu numai ca nu are apro­bare pentru amplasarea conductei pe fun­dul Marii Negre, dar duce lipsa inclusiv de bani. Criza financiara a lasat o amprenta puternica si nu se stie de unde vor face tarile participante rost de fondu­rile necesare.

Tinand cont de refuzul UE de a acorda South Stream sta­tutul de gazo­duct transeuropean, este greu de crezut intr-un ajutor financiar din partea Bruxe­llesului".

Obstacol greu de trecut

In ceea ce priveste Nabucco, marea problema a acestui proiect lansat in 2004, si care miza la inceput pe gazul iranian, o constituie sursele de aprovizionare. Azer­baidjan este dispus sa-si vanda gazul celui care ofera cel mai ridicat pret.

Daca la inceputul anului actionarii Nabucco sperau sa achizitioneze 10-15 mld. mc de gaze, acum se vorbeste despre o cantitate mai mica, mai ales dupa ce Rusia a decis sa cumpere tot gazul azer aflat fara con­tract, iar Turcia a decis sa importe 2 mld. mc de gaze azere. „Inca un pic si Nabucco va ramane fara materie prima", a comen­tat analistul turc Sinan Ogan.

Tot articolul, in Financiarul