Antena Căutare

Stare de ALERTĂ! SUA atacă, din nou, Siria! Cel puțin 12 oameni au fost uciși și trei vehicule de război, distruse

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a atacat joi poziţii aparţinând regimului în estul Siriei, un atac soldat cu 12 morţi, într-i regiune în care cele două tabere luptă separat împotriva jihadiştilor, a anunţat un ONG, relatează AFP.

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a atacat joi poziţii aparţinând regimului în estul Siriei, un atac soldat cu 12 morţi, într-i regiune în care cele două tabere luptă separat împotriva jihadiştilor, a anunţat un ONG, relatează AFP, citată de news.ro

Agenţia siriană oficială de presă Sana a confirmat atacurile şi a anunţat că au provocat doar pagube materiale.

La Washington, un purtător de cuvânt al Pentagonului a anunţat că nu deţine ”vreo informaţie” care să susţină aceste informaţii.

Coaliţia internaţională intervine în această ţară, aflată în război din 2011, împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI). Însă ea a atacat de asemenea forţe ale regimului lui Bashar al-Assad în ultimii ani.

Articolul continuă după reclamă

Joi, avioane au atins poziţii ale armatei la sud de Bukamal, un oraş situat la câteva zeci de kilometri de frontiera irakiană, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Cel puţin 12 combatanţi - care nu sunt sirieni - au fost ucişi, a declarat directorul SOHR Rami Abdel Rahman, fără să le poată preciza naţionalităţile. Combatanţi iranieni, libanezi şi irakieni luptă alături de regim în acest sector.

Trei vehicule au fost distruse, a adăugat el.

”DECONFLICTION”

O sursă militară citată de Sana a confirmat că poziţii ale regimului între Bukamal şi Hmeimeh au fost vizate, ”într-un atac cu avioane ale coaliţiei americane”.

Bukamal şi Hmeimeh se află în provincia Deir Ezzor (est), unde trupe proregim, pe de o parte, şi coaliţia internaţională şi Forţele Democratice Siriene (FDS, o coaliţie dominată de kurzi), de cealaltă parte, poartă ofensive distrincte împotriva SI.

Coaliţia internaţională susţine FDS în lupta împotriva SI, care a pierdut cea mai mare parte a teritoriului asupra căruia deţinea controlul din 2014 în Siria şi Irakul vecin. Însă gruparea jihadistă rămâne prezentă în zone deşertice de o parte şi dea lta a frontierei, în provincia Deir Ezzor.

O linie intitulată de ”deconflictualizare” (deconfliction, în engleză) de-a lungul fluviului Eufrat, instituită în 2017, este menită să împiedice orice confruntare între trupele proregim de la vest de fluviu şi FDS, la est.

JIHADIŞTI LA FAŢA LOCULUI?

Potrivit unei surse militare din cadrul forţelor proregim, atacurile au ţintit două poziţii în apropierea unei linii de front cu SI. ”Nu există niciun iranian sau libanez între victime”, a declarat această sursă, fără să ofere alte detalii.

Era dificil să se spună imediat dacă jihadişti se aflau în zonă la momentul atacurilor.

Regimul a trimis întăriri la faţa locului, potrivit SOHR.

În februarie, bombardamente ale coaliţiei în provincia Deir Ezzor s-au soldat cu cel piţin 100 de morţi în rândul combatanţilor regimului şi aliaţilor săi - inclusiv ruşi -, în represalii faţă de un atac vizând poziţii FDS.

Iar în seprembrie 2016, în atacuri vizând poziţii militare ale regimului, tot în estul ţării, au fost ucişi peste 60 de militari sirieni. Coaliţia a anunţat atunci că a luat forţele regimului drept jihadişti.

Cu ajutorul militar al aliatului său rus, care a intervenit în 2015 în război, regimul a recucerit de la jihadişti şi rebeli peste 60% din tertoriu.

Trupe guvernamentale au alungat luni SI din ultima sa redută, în regiunea Damascului.

Peste 1.000 de jihadişti au fost evacuaţi din această zonă către "badiya" (deşert, în arabă), care se întinde din centrul Siriei la frontiera de est cu Irakul.

Potrivit SOHR, 26 de membri ai forţelor guvernamentale au fost ucişi marţi într-un atac SI contra poziţiilor lor în această regiune deşertică.

Declanşat în 2011 de reprimarea de către regim a unor manifestaţii paşnice prodemocratice, războiul din Siria a devenit tot mai complex, în timp, odată cu implicarea unor ţări străine şi grupări jihadiste pe un teritoriu fragmentat.

Războiul s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi a aruncat în stradă milioane de persoane.

E oficial, ancheta s-a terminat. Cursa MH17, care s-a prăbuşit în Ucraina, a fost doborâtă de o rachetă provenită din Ru... Momentul penibil pentru Rusia lui Putin! Visau cu racheta asta să atace America, dar testul a fost rușinos!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x