Pe 7 octombrie 1957, inginerii de la Centrala Nucleară de la Windscale, Anglia, încep răcirea reactoarelor. Totul merge prost, izbucnește un foc mocnit. Pe 10 octombrie, materialele radioactiva sunt împriștiate din cei doi piloni ridicați în grabă, ca parte a proiectului britanic pentru producerea bombei atomice. Dezastrul nuclear primeșlte nota 5 din 7 pe Scala Internațională. Cel puțin 250 de persoane mor din cauza cancerului tiroidian
După ce apele se liniștesc în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Anglia pornește cursa de urmărire a Rusiei și a Statelor Unite, în privința realizării bombei atomice. În 1950, la Windscale, se începe construirea primului reactor, botezat ”pilon”. Primul devine funcțional în octombrie 1950, al doilea, în iunie 1951. Totul e ridicat în grabă, cei din Albion nu au mari specialiști în domeniu și lucru acesta se vede încă din prima zi. Reactoarele, piloanele, au fost găzduite de două clădiri de beton, situate la câteva sute de metri unul de altul, fiind răcite pe aer și moderate de grafit. În primii ani, sunt chemați ingineri din afara Marii Britanii. Ungaro-americanul Eugene Winger descoperă că grafitul, atunci când este lovit de radiația neuronică, suferă modificări în structura lui cristalină, producând energie potențială. Încă de la început, Pilonul Windscale 2 a dezvoltat o creștere bruscă de căldură, atribuită energiei Winger. Imediat s-a încercat găsirea unei măsuri de siguranță: călirea reactorului, prin încălzirea la 250 de grade Celsius.
Chiar dacă nu a avut forța dezastrelor de la Cernobîl (1986) sau Fukushima (2011), tragedia de la Windscale a fost prima din istoria catastrofelor nucleare din Europa. Astăzi, zona este pregătită spre a fi dezafectată, deși zona va rămâne, multă vreme, iradiată
Vreme de câțiva ani, lucrurile decurg OK sau, cel puțin, așa se crede. În 1956, englezii află că pentru producerea bombei nucleare e nevoie de tritiu, dar britanicii nu au nicio uzină pentru producerea acestui izotop radioactiv, așa că se apucă să modifice piloanele de la Windscale. Din această cauză, locul devine și mai vulnerabil decât era înainte.
Pe 7 octombrie 1957, în timpul unui ciclu de călire al pilonului 1, se reduce puterea ventilatoarelor. Toată lumea așteaptă răcirea, temperatura trebuie să scadă, dar este exact invers: pornește un incendiu de 48 de ore și nimeni nu-și dă seama!
Pe 10 octombrie 1957, se înceracă stingere acestuia cu ajutorul ventilatoarelor. Managerul Tom Tuhoy e casă, cu familia și cei doi copii. E chemat degrabă. Se pripește, trage câteva furtune, dar focul se întețește. Se ajunge la o temperatură de peste 1300 de grade Celsius. Degeaba. Atunci se dă ordinul de abandon. Sunt 15 tone de uraniu în reactor! Materialul radioactiv este împrăștiat în aer. Se produce, astfel, primul incident nuclear din istoria Europei, despre care se vorbește foarte puțin. Cantități însemnate de iod, cesiu ori xexon ajung în eter. Primul este deosebit de periculos pentru tiroidă, așa că peste 250 de oameni mor din cauza cancerului. Ca și la Cernobîl, peste ani, autoritățile încearcă să mușamalizeze cazul. Dar un raport din 1968, apărut în publicația ”Nature”, arată că peștii mor pe capete în Marea Irlandeză și la 11 ani de la accident, din cauza radiațiilor. Managerul Tom Tuhoy trăiește până în 2008. Decontaminarea totală a zonei ar putea fi posibilă abia în 2037...
