Urmărește A1 pe Discover17 martie 1819- S-a născut la Chinișinău, Alecu Russo, scriitor român, autorul volumului „Cântarea României”
Poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar român, Alecu Russo, de origine basarabeană, ideolog al Revoluţiei de la 1848, își petrece copilăria într-un „sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului”, după cum scria mai târziu însuși scriitorul.
Tatăl săul îl trimite la 1829 în Elevția, la Institutul lui François Naville de la Vernier, unde va învața limbile franceză și germană, ca mai apoi, în 1835, să studieze un an la Viena.
Alecu Russo revine în Moldova în 1837, alăturându-se lui Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi contribuind la afirmarea literaturii și teatrului național. La Mânjina, moșia lui C. Negri, face cunoștință cu mai mulți intelectuali progresiști munteni, printre care și Nicolae Bălcescu.
În anul 1846 sunt puse în scenă comediile „Băcălia ambițioasă” și „Jignicerul Vadră”, piese de teatru care erau țesute cu atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii și a parvenitismului burgheziei.
Autoritățile au calificat aceste scrieri drept un atac la regimul existent, iar autorul a trebuit exilat la mănăstirea Soveja:
„Să se închidă Alecu Russo ca un răzvrătitor al orânduielii publice în ţara sa; să se privegheze zi şi noapte de către doi jandarmi destoinici şi nemitarnici, să se ţie la cea mai aspră popreală fără a i se da de scris sau a primi el scrisori, şi a se aşeza pe hrană de fasole şi pe canon de rugăciuni, spre a-şi veni la pocăinţă şi la ispăşania păcatelor”, se arată în decizia de exilare.
În timpul aflării la Soveja, Alecu Russo descoperă balada ”Miorița”, culege cântece epice, pe care le transmite lui Vasile Alecsandri ajutându-l la alcătuirea culegerii lui de poezii populare.
Alecu Russo este adeptul întrebuințării surselor poetice folclorice și al tradițiilor scrisului din trecut, considerând că „datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”, iar „Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor, și ea are eroii săi de drumul mare, ale căror balade sunt cu drag cântate de popor”.
În 1850 apare în ”România Viitoare”, revistă politică a românilor exilați la Paris - ”Cântarea României” (versiune franceză).
După o absență lungă în publicistica românească, Alecu Russo publică ”România literară” a lui Vasile Alecsandri - ”Cugetări” (1855). Russo este un critic al „restauratorilor” limbii, al latiniștilor și al „ardelenismului”, deoarece acesta are o perspectivă diferită asupra evoluției limbii și a literaturii române, definită prin conștientizarea și ținerea de seamă a tradiției:
Citește și: Azi, de Ziua Mondială a Scriitorilor, 100 cele mai importante scrieri ale secolului XX
17 martie 1866 - A început sa funcționeze Banca României creată prin transformarea filialei bucureștene a Băncii Imperiului Otoman, care avea capital majoritar englez. După retragerea privilegiului de emisiune, banca a continuat operațiile bancare sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.
Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880, a fost construită între 1882 – 1890 după planurile arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han Şerban Vodă.
Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse: declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea materialelor sau încredinţarea lucrărilor, capriciile vremii.
Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani, construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.
17 martie 1883- S-a născut Urmuz, pe numele adevarat Demetru Dem. Demetrescu-Buzau, scriitor roman, reprezentant de seama al literaturii de avangarda.
A ajuns în 1913 grefier la Înalta Curte de Casaţie a României. Pentru toţi cei din jur, Urmuz era un funcţionar cu apucături bizare. A început să scrie fără nicio intenţie de a produce capodopere literare, ci doar pentru a-şi amuza fraţii şi surorile cu parodii. Textele sale i-au atras atenţia lui Tudor Arghezi care i-a deschis calea spre publicistică. Primele texte au fost publicate sub pseudonim în 1922 în revista ”Cuvântul românesc”.
Urmuz este singurul scriitor român care s-a sinucis fără motiv. În 1923, și-a pus capăt zilelor într-o grădină publică din Bucureşti, la vârsta de 40 de ani, doar pentru a demonstra că a-ţi lua viaţa nu este decât unul dintre actele banale ale existenţei.
Toţi cunoscuţii şi-au amintit odată cu sinuciderea lui Urmuz, obsesia pe care o dezvoltase în legătură cu moartea. În 1914, după moartea unui verişor, Urmuz profund afectat a scris o odă dedicată revolverului. Arma era descrisă drept „suveran al lumii” sau „zeul cel puternic“.În lucrările scrise în ultimii ani din viaţă, moartea a fost tema predominantă.
Criticul Paul Cernat consideră suicidul lui Urmuz, aparent gratuit, lipsit de un scop clar, drept „mitul fondator“ al întregii mişcări de avangardă din România.
17 martie 1941- A încetat din viață la Cannes, Franța, marele Nicolae Titulescu
Remarcabilul om politic, jurist şi profesor, cel mai mare diplomat român din istorie, fost ministru de externe al ţării în mai multe mandate şi singurul preşedinte al Ligii Naţiunilor reales pentru două mandate consecutive este una dintre singurele personalități de prim rang pe care România le-a avut de-a lungul istoriei.
Nicolae Titulescu a fost un izvor de idei fantastice care de cele mai multe ori depășeau granițele plauzibilului. Titulescu a fost înzestrat cu mai multe calități de care niciun alt om politic român nu va da dovadă: orator desăvârșit, om al păcii cu o inteligență covârșitoare și un caracter distins.
Titulescu a militat pentru o bună înțelegere cu vecinii țării noastre, menținerea unor relații cordiale, dar totodată și a restabilirii raportului cu Uniunea Sovietică, cu condiția protejării granițelor României.
Tot lui i se datorează lansarea conceptului Europei Unite prin abordarea comună, cultural-spirituală, însă personalitatea sa avea să fie izolată după alierea României cu Germania, în anii interbelici, fiind constrâns să renunţe la cariera diplomatică şi să ia calea exilului.
Ca orice om, Nicolae Titulescu a dat semne de anumite limite politice și ideologice, de înțeles având în vedre poziția sa socială, a educației spirituale, a mediului în care s-a școlit și în genere, a epocii în care a trăit. În pofida acestor lucruri, Titulescu rămâne strălucit prin modalitățile inedite de abordare a problemelor vieții românești, mai ales în spiritul patriotismului său de neclintit.
O fire realistă, luminată și lucidă, Titulescu a izbutit să ne arate o perspectivă înaintată, o gândire ce și-a făcut loc în spațiul românesc mut prea devreme pentru a fi pe deplin înțeleasă, răspunzând intereslor țării, dar și a celor din străinătate.
Leon Dănăilă, neurochirurgul care a vindecat 40.600 de oamenii: "Credința în Dumnezeu îi dă bolnavului o imunitate ... Om de ştiinţă celebru, avertisment cumplit: ”Până la sfârşitul anului, mulţi vom rămâne fără părinţi şi bunici“...
