Solstițiul de iarnă se produce, în 2015, la 22 decembrie, la 06 h 48 m. Evenimentul astronomic are loc, întotdeauna, în preajma marii sărbători creștine a Crăciunului, care marchează nașterea lui Iisus, scrie Agerpres.
Solstițiu înseamnă "soare nemișcat" și indică începutul iernii astronomice în emisfera nordică — cea mai scurtă zi (8 ore și 50 minute, pentru București) și cea mai lungă noapte a anului (15 ore și 10 minute, pentru București). La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă la sud față de ecuator, astrul efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea devine tot mai scurtă, până la momentul solstițiului de vară, când începe reversul fenomenului anterior.
La această dată, în emisfera sudică are loc solstițiul de vară, adică începutul verii astronomice. La trecerea meridianului, Soarele se ridică deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maximă, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița, care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ''Zile și mituri — calendarul țăranului român'', de Ion Ghinoiu.
Data de 22 decembrie este marcată și astrologic, în această zi realizându-se trecerea la zodia Capricornului.
Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.
Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții.
Aceste zile sunt potrivite pentru un proces de autoanaliză, de evaluare a efortului depus în cursul anului precum şi a rezultatelor la care am ajuns.
În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost poziționate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.
