Antena Căutare

Adolescentul din Iași a incendiat liceul unde învăța ca să scape de repetenție

Persoana care a ars zece cataloage din cancelaria Liceului Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belceşti a fost identificată, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi prin intermediul unui comunicat de presă.

Tânărul care a ars zece cataloage din cancelaria Liceului Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu” din Belceşti a fost identificat. El ar fi recurs la acest gest de teamă să nu repete anul din cauza absenţelor şi rezultatelor slabe la învăţătură.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că e vorba de un tânăr în vârstă de 15 ani, care este elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic "Victor Mihăilescu Craiu" din Belceşti.

„La data de 21 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Belceşti. A fost identificat un tânăr, bănuit de distrugere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în noaptea de 16 spre 17 mai, acesta ar fi pătruns într-o unitate de învăţământ din comuna Belceşti şi ar fi distrus, prin incendiere, 10 cataloage. În urma percheziţiei, au fost ridicate articole de îmbrăcăminte şi bunuri susceptibile a fi fost folosite în derularea activităţii infracţionale. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, se menţionează în comunicatul de presă.

Adio bețișoare de urechi, paie, pahare și tacâmuri din plastic! De când vor fi interzise în România ... Un caz la 4,7 miliarde de nașteri! O femeie a adus pe lume șase copii! Tânăra era convinsă că va avea cvintupleți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut superstiția în România
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x