În 1993, pe 29 noiembrie, Antena 1 intra în casele românilor, devenind prima televiziune comercială din ţară. Tot în acelaşi an, Academia Română făcea o schimbare istorică şi accepta revenirea la scrierea cu litera "Â" în loc de "Î" în anumite poziţii ale cuvintelor şi la scrierea formelor "sunt", "suntem", "sunteţi" în loc de "sînt", "sîntem", "sînteţi".
Această problemă are o poveste interesantă în spate, fiind controversată şi foarte disputată de-a lungul timpului.
Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie şi pronunţie a fost susţinută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.”
În 1904, Sextil Puşcariu scria în revista “Convorbiri literare”: „Ţelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic şi fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.”
August Scriban scria, în 1912, (în „Ortografia românească”) faptul că este „inadmisibilă existenţa literelor î şi â pentru un singur sunet”.
În anii 1925, 1926 şi 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora Alexe Procopovici a publicat „Ortografia românească”. Prima cerinţă din această lucrare era „renunţarea la folosirea lui â şi î şi generalizarea folosirii lui î”.
În articolul „Proiect de reformă a ortografiei române” (1929), Sextil Puşcariu afirma: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbeşti».” Tot Sextil Puşcariu îşi aminteşte că în 1932 s-a hotărât la Academie ca „la ortografia generală cu î să se admită o singură excepţie cu â pentru român şi derivatele lui”.
Sextil Puşcariu, filolog şi lingvist român (1877-1948)
În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: "Distincţia dintre î şi â ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de limbă.” Şi filologul August Scriban (în „Dicţionarul limbii româneşti”, publicat la Iaşi în 1939) susţinea că „litera î e totuna cu â şi încurcă învăţarea limbii române. Principiul ştiinţific e un sunet, o literă”. În acelaşi an, în revista „Tempo”, Alexandru Graur promova aceeaşi idee: „De ce să avem două semne pentru un singur sunet? Nu e nevoie...”
În urma dezbaterilor desfăşurate în 1953, s-a elaborat o nouă ortografie, aprobată printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri, aceasta urmând să intre în vigoare de la data de 1 aprilie 1954. Una dintre cele mai importante schimbări consta în dispariţia literei â din alfabetul limbii române, scriindu-se cu î peste tot, inclusiv în romîn, Romînia şi derivatele lor...
