Antena Căutare

Atunci când zăpada ucide... Avalanșa de la Bâlea Lac, tragedia ascunsă de comuniști care a răpit 23 de suflete într-o secundă!

Una dintre cele mai mari tragedii petrecute în România comunistă s-a produs la mai puțin de două luni de la marele cutremur din 1977 și s-a petrecut în feericul peisaj din apropierea Lacului Bâlea

Una dintre cele mai mari tragedii petrecute în România comunistă s-a produs la mai puțin de două luni de la marele cutremur din 1977 și s-a petrecut în feericul peisaj din apropierea Lacului Bâlea.

14 aprilie 1977. Țara își revenea cu greu după nenorocirea care o sfârtecase în acea fatidică seară de 4 martie. Zeci de mii de familii își plângeau sufletele răpite de zguduitura îngrozitoare sau se uitau cum bruma de avuție adunată cu sudoare dispăruse de pe fața pământului.

Undeva departe de lumea dezlănțuită, la poalele frumoșilor și falnicilor noștri munți câțiva elevi al Liceului German din Sibiu se aflau într-o tabără de schi, însoțiți de de cei mai buni profesori de specialitate din zonă.

ORDINUL LUI SCHULLI

Articolul continuă după reclamă

Zilele pe care copiii nemților din zona Sibiului trebuia să le petreacă în tabără erau pe sfârșite. Unii spun că duminică 17 apriliei, ar fi fost chiar ultima, dar ca orice neamț care se respectă, profesorului Schuller nici prin gând nu-i trecea să renunțe la o ședință de schi. Așa că, la masa de dimineață a spus cât de poate de clar: „Cine nu merge să bată pârtia, nu primește mâncare la amiază”. Deși nu mai erau copii, elevii ajunși în tabără nu au crâcnit. Doar erau descendenți ai unor familii în care ordinele se respectă, nu se comentează... Nici măcar sfatul unui salvamontist cu știință nu l-a înduplecat pe Schulli. Egin Scheiner, un tânăr pentru care munții din zonă nu mai aveau secrete i-a spus lui Schuller că n-ar fi rău să renunțe la idee, argumentând că ninsoarea masivă căzută timp de două zile este periculoasă... „Nu ți-e rușine, eu ți-am pus schiurile pe picioare și acum îmi dai sfaturi ?”, pare să fi fost replica tăioasă a profesorului, care a a continuat să-și pregătească expediția căre Șaua Capra, cea așezată deasupra Lacului Bâlea.

NOROCUL GHINIONISTULUI

Așa că cei șapte adulți și 17 tineri frumoși și curajoși au pornit-o spre Șa înarmați cu ustensilele, care urmau să-i ajute la bătătorirea pârtiei. Pe drumul către destinația finală, unul dintre copii a constatat că nu are ochelarii de schi, iar cei care conduceau grupul l-au trimis de urgență la cabană pentru a se echipa corespunzător. Avea să fie cel mai mare noroc al vieții sale pentru că acest ghinion minor urma să-l salveze de la o moarte înfiorătoare. După ce și-a recuperat ochelarii, băiatul a mers într-un suflet pentru a-i ajunge din urmă pe ai săi. Ajuns în apropierea locului de întâlnire, copilul a văzut iadul. Bucăți uriașe de zăpadă îi înghițeau pe colegii săi, pe cei cu care plecase la drum, pe cei care erau prietenii și colegii lui. Aflat în stare de șoc, tânărul s-a întors rapid către cabana care îi găzduia pe cei veniți în tabără și cu o voce sfârșită a aucat să mai spună: „Afarăăă... Afarăăă e avalanșă”. Cei care se aflau acolo și-au aruncat imediat privirea către pârtie... Era goală-goluță și acoperită de zăpadă de parcă nimeni nu trecuse de secole pe acolo.

„AVALANȘĂ A FOST DECLANȘATĂ, NU S-A DECLANȘAT!”

Potrivit însemnărilor lui Dinu Mitieanu, un cunoscut montaniard, nenorocirea s-a produs tocmai datorită intervenției umane în acea perioadă. Iată ce scrie Mititeanu pe blogul său: „Un fapt e clar: grupul de sibieni a declanșat avalanșa ! Așa spun și statisticile străine: exceptând avalanșele spontane catastrofale, 90- 99% din avalanșele cu victime umane ( schiori, montaniarzi ) sunt declanșate de cei in cauza ! Ningea masiv de două zile și nopți. Așadar pericolul era extrem de mare. În astfel de cazuri, greutatea stratului nou de zăpadă poate depăși la un moment dat aderența încă precară a stratului vechi și avalanșa poate porni chiar spontan. Pericolul e maxim timp de 3-4 zile, apoi se mai reduce progresiv prin "legarea straturilor". Un schior, un turist, o capră, care "taie" panta orizontal sau pe diagonală pot declanșa foarte ușor avalanșa, rupând echilibrul precar. Se spune greșit de obicei: "i-a prins o avalanșă", în loc de "au declanșat o avalanșă". Profesorii elevilor sibieni se pricepeau la tehnica predării schiului, la viraje, nu la avalanșe. Erau "acasă" pe pârtia de la Paltiniș, dar la Balea erau "acasă" doar salvamontiștii veterani.”

CÂND ZĂPADA UCIDE

Din nefericire, niciunul dintre cei care au fost în grupul schiorilor de la Liceul German nu a scăpat cu viață. Moartea a venit pe nesimțite, fără zgomot, așa cum se petrece în cele mai multe cazuri, iar floarea celebrei instituții de învățământ sibiene, a dispărut, acoperită de o mare albă și rece. La două zile de la producerea avlanșei, echipele de salvatori au început căutările disperate. Marți, 19 aprilie 1977, toate trupurile celor prinși de avalanșă au fost descoperite fără viață. Unele se aflau la malul Lacului Bâlea, în vreme ce altele erau înghețate în apă. 23 de oameni au pierit într-un mod crunt, însă regimul vremii nu a divulgat nimic unui popor aflat într-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale.

La vremea respectivă, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a decis să treacă sub tăcere această nenorocire, amănuntele tragediei ieșind la suprafață după mai multă vreme.

„Mi s-a relatat cum a decurs înmormântarea la Sibiu. Nemţeste: nici un geamăt, nici un bocet ! Durerea exista, dar era înăuntru ! ”, mai scrie Dinu Mititeanu pe blogul său, arătând adevărata dimensiune a tragediei de la Bâlea Lac.

Lista persoanelor decedate în avalanșa de la Bâlea Lac (în dreapta este trecută vârsta victimelor):

1. Edith Treybal....................54
2. Richard Schuller..............48
3. Heinz Teutsch..................46
4. Viktor Hecht....................38
5. Anneliese Frisch..............35
6. Alexandru Samoilă.......... 30
7. Sigrid Avram.....................28
8. Sabine Koffer...................18
9. Maja Heinz.......................17
10. Ulrike Zay........................17
11. Peter Kusnyir...................17
12. Dan Socol.......................17
13. Brigitte Schoger..............16
14. Martin Bertok..................16
15. Hermann Scherrer............16
16. Karin Zweier......................16
17. Monika Kotschick.............16
18. Dieter Csalner..................16
19. Hanspeter Gross.............16
20. Dieter Gross...................15
21. Peter Hannenheim...........15
22. Ruthild Falk.....................15
23. Dietlinde Galter................13

Sursă: www.dinumititeanu.ro

Sursă foto: adevărul.ro

A renunțat la casa în care locuia și acum s-a mutat într-un cort, în propria curte. Sacrificiul unui pensionar de 71 ani... Ce înseamnă când visezi că a murit cineva? Semnificația aceasta te va pune pe gânduri!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x