În 1901, marele Ion Luca Caragiale devine patronul faimoasei berării ”Gambrinus” de pe Câmpineanu, la doi pași de ”Teatrul Național”. Vreme de trei ani, până la exilul din 1904, dramaturgul face din local un fel de ”centrum mundi”, unde toate personalitățile vremii se simt bine, uneori (de)servite chiar de Nenea Iancu, tras, regulamentar, la șorț. Clădirea e demolată în 1937, iar numele e preluat de restaurantul de pe ”Brezoianu”, colț cu ”Elisabeta”, existent și astăzi
”Gambrinus”, berăria, exista acolo, pe ”Câmpineanu”, la numărul 4, la un cioc de barză de ”Teatrul Național” și de Hotelul ”Continental” de când era lumea. Primul patriarh al locului nu se știe cine fusese dar, mai apoi, cârciuma ajunsese pe mâna unui sârb, unu' Petrică Gheorghevici, meșter mare, priceput în istă afacere. Se mânca bine, dar, mai ales, se bea bere de soi. Ion Gorun (Alexandru Hodoș) și Ghiță (George) Ranetti, cel care fondase ”Furnica”, revistă de satiră și caricatură, și care semna în ”Zeflemeaua” chiar cu pseudonimul ”Delagambrinus”, își făceau veacul pe acolo. Generalul Lambru apărea însoțit de Barbu Ștefănescu Delavrancea, viitorul primar al Bucureștiului, autorul lui ”Apus de soare”. Generalul Niculescu-Bratu venea cu picioarele goale, vârâte direct în galoși, alături de Ion Luca Caragiale. Dramaturgul scrisese, deja, despre loc:
" ...Pe când d-sa voia să treacă drumul către fotografia Mandy, trei inși cari aveau aerul a fi într-o stare de ebrietate patentă, ridicându-se de pe scaune dinaintea berăriei Gambrinus, i-au tăiat drumul. Unul dintre ei îl interpelează cu cuvintele:
- D-ta ești d. Constantin Mihaiescu, directorul 'Aurorei' ? ..."
(I.L.Caragiale - "Groaznica sinucidere din Strada Fidelității", "Epoca", 1897) sau
”Mergând așa, ajung (Lache și Mache) în Piața Teatrului...
Lache zice:
- Hai să bem o bere la Gambrinus...
- Întârziem Lache...
- Lasă monșer, știu eu...Numa câte o bere...”
(IL Caragiale - ”O lacună”, ”Universul” 1900)
La 1901, sârbul Gheorghevici se stinge. Caragiale, un apropiat al locantei, preia controlul și devine patron. Până în 1904, anul autoexilului berlinez autoimpus, dramaturgul va face din ”Gambrinus” unul dintre cele mai cunoscute locuri. Cârciuma era aproape de ”Teatrul Național”, de Calea Victoriei, de lumea bună. Șase luni de zile, marele violonist Grigoraș Dinicu, un virtuoz neasemuit, cântă și adună lumea. După jumătate de an, Caragiale îi propune să devină parteneri, iar maestrul acceptă. Dramaturgul nu se dă în lături la a servi mici și țapi de bere, garnistit cu un șort de ospătar. Alexandru Vaida Voevod, bun prieten, scrie: ”Într-o zi, în berărie, știind că fiul său, Matei, susținea că neamul lor are obârșie nobilă, i se adreseaza asa: "Mateiu (n.r. - autorul ”Crailor de Curtea Veche”), știi de ce avem noi capul turtit, așa, de trebuie să purtăm pălărie? Păi nu de la sânge albastru, Mateiu, ci de la purtatul tăvii cu susan pe cap, prin portul de la Brăila, de către bunică-tu. Mateiu se supăra ..."
Vedere de pe Calea Victoriei. În spate e Hotel ”Continental”, în față, ”Teatrul Național”, pe locul unde acum există ”Novotel”. În dreapta, Berăria ”Gambinus”
Înăuntru era plin de lemn de stejar, se lăsa cu ciorbă de burtă, cu tuslama regală, cu mazăre bătută ori brânzeturi, dar, logic, nu se neglija nici aspectul de băutură.
După exilul lui Caragiale, locul e păstorit de altcineva, însă continuă să funcționeze. Pe la 1926, fabrica ”Luther” devine proprietar, dar concesionează locul. Cinci ani mai târziu, se închide pentru reamenajare, deschizându-se, cu surle și trâmbițe, pe 10 octombrie 1933. După unele surse, clădirea este demolată, în totalitate, în 1937, iar un anume Naumescu ”fură” numele și deschide un local ”Gambrinus” pe bulevardul Elisabeta, prin 1941, loc unde se află și astăzi.
În zilele noastre, locul în care a existat clădirea de două etaje. La parterul ei se afla ”Gambrinus”
Surse: Art-historia.blogspot.ro, ”Cronologia Bucureștilor”. Credit foto: Art-historia.blogspot.ro
