Urmărește A1 pe DiscoverDe-a lungul timpului, cuvântul „ler” a devenit o parte integrantă a colindelor, fiind transmisă din gură în gură, fără a avea o explicație clară a semnificației sale. De fapt, există mai multe versiuni în ceea ce privește înțelesul expresiei ”leru-i le”. Să le descoperim împreună în rândurile următoare.
Ce înseamnă expresia „Leru-i ler” din colindele româneşti. Puţini români știu semnificația
Conform dexonline, lerul este „un cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic” și care provine din latină de la „[Ha]llelu[iah, Domine]”.
Pe de altă parte, Wikipedia vine cu o altă explicația. Site-ul susține că lerul este „o denumire specifică, mai exact un regionalism folosit în partea de nord a Transilvaniei, însemnând cuptorul unei sobe de gătit”.
O altă sursă notează faptul că în limba maghiară, ler înseamnă vatră. Astfel, interjecția ler este folosită ca regionalism în zona Ardealului pentru cuptorul unui anumit model de sobă de metal, care functionează pe gaz sau chiar cu lemne.
Ștefan Hrușcă susține că ”leru-i ler” nu are o semnificație aparte, ci este doar un refren. „Ştiu că multe capete luminate au încercat să-l definească. În colinde este doar un refren normal, cum este ‘flori de măr’ sau ‘florile dalbe’, deci este, pur şi simplu, un cuvânt de refren. În muzica populară, de exemplu, la refren ai ‘la-la-la’. Așa şi la colind, lerul e, pur şi simplu, un cuvânt de refren, nimic mai mult”, a explicat Ștefan Hrușcă.
Cu toate acestea, cea mai veche tentativă de a explica cuvântul ”ler” apare într-o lucrare din secolul al XVIII-lea. Este vorba despre ”Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, în care Dimitrie Cantemir face referire la colinde din zona Oltenia, în ccare sunt pomenite niște “temelii ca de cetate – “Curţile lui Ler împărat” – “Ler” fiind împăratul roman Aurelianus.
Sigur că explicațiile expresiei ”leru-i ler” nu se încheie aici. Victor Kernbach, care a scris în Dicționarul de mitologie generală, susține că „ler ar putea fi un împrumut de la celți, în limba cărora Ler era numele unei zeități a mărilor (Lair/Llyr).
Pe de altă parte, AI. Rosetti spune că ler poate proveni din ebraică, fiind împrumutat în latină și apoi trecut în limba română. Ba mai mult, istoricul literar Ion G. Sbierea asociază cuvântul ler cu singularul latinesc al zeului Lar, protector al casei.
În concluzie, există mai multe versiuni, însă niciuna unanim acceptată de experți în legătură cu ce înseamnă cuvântul ”ler” sau ce semnificație are expresia ”leru-i ler”.
