Antena Căutare

Ce-a fost și ce-a ajuns Poșta Română! 150 de ani de la promulgarea, de către domnitorul Al.I.Cuza, a legii de organizare a serviciului

După înfăptuirea Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere ca domn a lui Al.I.Cuza, acesta a urmărit realizarea în paralel a două obiective principale, și anume consolidarea unirii și recunoașterea acesteia pe plan internațional, iar în plan intern - adoptarea unor măsuri cu caracter modernizator, unificarea administrativă, precum și înlăturarea unor discrepanțe existente în organizarea internă a celor două țări, Țara Românească și Moldova, și integrarea acestora în civilizația occidentală.

Imagine din Muzeul Poștei Române | Agerpres

După înfăptuirea Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere ca domn a lui Al.I.Cuza, acesta a urmărit realizarea în paralel a două obiective principale, și anume consolidarea unirii și recunoașterea acesteia pe plan internațional, iar în plan intern - adoptarea unor măsuri cu caracter modernizator, unificarea administrativă, precum și înlăturarea unor discrepanțe existente în organizarea internă a celor două țări, Țara Românească și Moldova, și integrarea acestora în civilizația occidentală.

Astfel, între măsurile și reformele din perioada domniei lui Al.I.Cuza (1859-1866), avea să fie realizată și unificarea serviciilor poștale și a serviciilor telegrafice.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, serviciul poștal din Țara Românească și din Moldova s-a îmbunătățit și modernizat, în general mergându-se pe linia concesionării poștelor. La mijlocul secolului au fost introduse serviciile de diligență și au fost înființate oficii poștale.

22 iulie 1858. Primele mărci poștale "Cap de bour" întră în circulație

Articolul continuă după reclamă

Între 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activității de poștă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iași a hotărât introducerea timbrelor poștale pe teritoriul Moldovei. Astfel, prima emisiune "Cap de bour" a fost pusă în circulație la 22 iulie 1858.

Timbru "Cap de bour"

La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Al.I.Cuza a promulgat Legea de organizare a Serviciului de poștă și telegraf. În 1865 a fost organizat și serviciul de poștă rurală.

Modernizarea serviciului de poștă și telegraf a continuat pe parcursul secolului al XIX-lea. În 1871, a intrat în vigoare o nouă lege a poștelor și telegrafului, iar în 1874 s-a înființat "Biroul statistic al poștelor și telegrafelor".

Palatul Poștelor, actualul Muzeu de Istorie al României

Cu ocazia primului Congres Poștal, desfășurat în perioada 15 septembrie-9 octombrie 1874, la Berna, s-a decis crearea Uniunii Poștale Universale, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizației. România a fost reprezentată la congres de George Lahovari, director general al poștelor și telegrafului.

Serviciului poștal și telegrafic i s-a adăugat, în 1893, și serviciul telefonic, sub simbolul PTT

În anul 1894, a început construcția Palatului Poștelor. Realizat după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, Palatul Poștelor a fost dat în folosință în anul 1900.

Acesta avea să devină ulterior Muzeul Național de Istorie al României.

Sursa: Agerpres

S-a descoperit secretul! Un singur cuvânt te poate face să devii bogat peste noapte!... Vorbește patru limbi străine, face cercetare și își dă doctoratul, dar nimeni nu o ia în serios fiindcă e o Barbie umană...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a cules sare direct de pe stânci, în vacanța din Grecia. Gestul care i-ar putea aduce probleme cu legea? | VIDEO
O româncă a cules sare direct de pe stânci, în vacanța din Grecia. Gestul care i-ar putea aduce probleme cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce au unele hanorace un triunghi cusut la baza gâtului. Detaliul pe care puțini îl cunosc și rolul său inițial
De ce au unele hanorace un triunghi cusut la baza gâtului. Detaliul pe care puțini îl cunosc și rolul său inițial
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x