Mai zilele trecute, pe ploaie, Realul a jucat contra celor de la Levante. Meci greu, cu potop. Pe la inceputul duelului, un baiat de la gazde, David Navarro, poreclit "Chirurgul", l-a ochit pe Cristiano Ronaldo. Poc! Trozneala si CR 7 s-a ales cu arcada stanga sparta. Nitelul sange, zarva mare, panica-n cotet. Ce facem cu omul? Il omoram, nu-l lasam sa joace? Mourinho a sarit ca ars, s-a deschis ancheta, s-a ajuns pana la Rege si Papa cu plangerea. Mai mult, gelatul, cu dureri de cap, a zis ca nu poate onora un meci Gabon - Portugalia, amical, asa ca tre' sa stea acasa.
Derulam filmul si mergem in 1989. Meci de calificare la CM 1990. Anglia - Suedia. Terry Butcher (nume predestinat...) da cap in cap cu un nordic in primele minute. E nauc, bila-i o fantana arteziana, dar nu renunta. Pe atunci nu era cu suturi, cu plasturi bio. Face tricoul alb, rosu, face sortul alb, la fel, ros. Ii pun o bentita dar, din cinci in cinci minute, sangele i-o strapunge. Evolueaza asa o ora si jumatate, dupa ceas. La plecare, pentru ca e capitanul echipei, tre' sa dea si niste declaratii. Sta calm la ele, face semnul victoriei. Nu-i film horror, dar sangele, picurandu-i de pe nas, i se opreste pe maciulia microfonului.
Managerul Bobby Robson il ia langa el pe un tanar pe nume Paulica Gascoigne si ii zice: "Nepoate, vezi, de aia e frumos sa evoluezi pentru Anglia".
Vremurile s-au schimbat. Sau, vorba lui Nea Gigi Dinica, Dumnezeu sa-l pazeasca, "Lume multa, oameni putini!"
