Antena Căutare

Cum vine lumina de Paște la catolici și ce este diferit față de tradiția ortodoxă

În fiecare an, de aproape douăzeci de secole, are loc în Sâmbăta de dinaintea Paștelui cea mai mare minune pentru lumea creștină: apare Sfânta Lumină de la Ierusalim, de la Mormântul Domnului. Totuși, creștinii din întreaga lume se întreabă de ce acest fenomen se întâmplă doar la ortodocși, dar nu și la catolici!

În fiecare an, de aproape douăzeci de secole, are loc în Sâmbăta de dinaintea Paștelui cea mai mare minune pentru lumea creștină: apare Sfânta Lumină de la Ierusalim, de la Mormântul Domnului. Totuși, creștinii din întreaga lume se întreabă de ce acest fenomen se întâmplă doar la ortodocși, dar nu și la catolici!

Lumina Sfântă, cunoscută adesea și ca „focul haric”, este minunea ce se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. În Sâmbăta Mare, ziua de dinaintea Paștelui, patriarhul grec este urmat de un cler de arhiepiscopi și împreună săvârșesc o procesiune prin rostirea de rugăciuni.

CUM IAU LUMINĂ CREȘTINII CATOLICI

Cum vine lumina de Paște la catolici și ce este diferit față de tradiția ortodoxă

Articolul continuă după reclamă

Apoi, acesta intră în locul despre care se spune că ar fi Sfântul Mormânt. Acolo, Lumina Sfântă coboară și aprinde candela „neadormită”, locul de unde patriarhul aprinde 33 de lumânări, de la care pleacă Lumina Sfântă în toată lumea.

Ceremonia este transmisă în direct în Grecia, Rusia, Ucraina, România, Belarus, Bulgaria, Cirpu, Liban, Georgia și alte țări majoritare creștin-ortodoxe.

Totuși, Focul Sfânt din Sâmbăta mare este o minune ce se întâmplă doar pentru creștinii ortodocși, căci creștinii catolici primesc Sfânta Lumină într-un mod complet diferit.

SFÂNTA LUMINĂ LA CATOLICI

La catolici, credincioșii se adună în biserici pentru sărbătorirea Vigilenței Pascale, ce presupune sfințirea Focului și apoi împărțirea lui către credincioși. Acesta este aprins de un episcop și sfințit și nu vine de la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim, precum e obiceiul creștinilor ortodocși.

La catolici, înainte de miezul nopţii are loc ritualul pregătirii luminii pascale. Papa de la Vatican duce lumânarea cu lumina sântă în biserica Sfântul Petru, aceasta fiind și singura lumină aprinsă. Acesta va rosti expresia „Lumen Christi” („Lumina lui Hristos”) și de la lumânarea sa va porni lumina și către alte lumânări.

Scrisoarea cutremurătoare! Femeia a scris-o cu câteva zile înainte să moară de cancer! „Nu aduceți flori...”... Născută fără auz, și-a dedicat viața transformării într-o sirenă în carne și oase: „Vreau ca picioarele mele să devină o...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri în Italia
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x