Antena Căutare

Cum se va sfârși totul? Ultimul semn al Apocalipsei: „Va veni un cutremur devastator, după care grindina va acoperi pământul!”

Apocalipsa a fascinat din cele mai vechi timpuri omenirea. De fiecare dată, fie ca a  fost Ev Mediu, Renaștere, timp de război sau contemporaneitate, oamenii au încercat fie să prezică sfârșitul, fie să descifreze unele semne.

Apocalipsa a fascinat din cele mai vechi timpuri omenirea. De fiecare dată, fie ca a fost Ev Mediu, Renaștere, timp de război sau contemporaneitate, oamenii au încercat fie să prezică sfârșitul, fie să descifreze unele semne.

“Când veţi vedea toate aceste lucruri…“, acestea au fost vorbele lui Iisus, consemnate în Biblie, care avertizează asupra venirii Apocalipsei. Acest eveniment nu se va declanșa dintr-o dată, ci mai multe evenimente premergătoare o vor anunța. Aceste evenimente sunt descrise precum șapte trâmbițe, scrie obiectiv.info.

Prima trâmbiță

Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot. Apocalipsa 8,7

Articolul continuă după reclamă

Atunci când prima trâmbiță se va face auzită, natura (grădina), în proporție de o treime, va fi distrusă prin sânge și foc. Această primă etapă se referă la un război care odată declanșat distruge prin foc copacii, iarba, animalele. Sângele vărsat de oameni va scălda pustietatea produsă de bombele atomice căzute din înaltul cerului.

A doua trâmbiță

A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge; Apocalipsa 8,8

A doua etapă premergătoare Apocalipsei se referă la distrugerea unui mare munte, care poate fi interpretat precum distrugerea unei națiuni sau chiar a unui continent. Milioanele de oameni care vor muri în războiul menționat în prima etapă, cu al lor sânge vor transforma oceanele din albastre în roșii.

A treia trâmbiță

Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor. Apocalipsa 8,10

Steaua care va cădea din cer se numește Absintos și va transforma apele dulci în ape toxice. Oamenii nu vor mai putea supraviețui și peste o treime dintre ei vor muri.

A patra trâmbiță

Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa. Apocalipsa 8,12

Al patrulea semn este dat de modificările planetare. Soarele va fi afectat, la fel și Luna și stelele, iar ziua își va pierde din lumină, la fel ca și noaptea. În această etapă cerul va deveni negru și Soarele nu va mai fi putea văzut.

A cincea trâmbiță

Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Apocalipsa 9,1

Acum este momentul când unul dintre îngeri zboară prin văzduh și avertizează că sfârșitul este aproape. Această stea căzută va deschide fântâna din adâncuri al cărei fum va întuneca întreaga planetă. Această fântână poate fi comparată cu un vulcan al cărei erupție va fi atât de puternică încât lumina Soarelui nu va mai fi văzută pentru o perioadă lungă de timp.

A șasea trâmbiță

Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, Apocalipsa 9, 13

Acesta reprezintă al doilea val al sfârșitului și momentul în care cei patru îngeri vor fi eliberați. Această eliberare va fi sinonimă cu ciocnirea mai multor armate care însumează peste 200 de milioane de soldați. Interesant este faptul că acești soldați sunt călare pe niște cai cu cap de leu și coadă de șarpe. De aici putem să deducem modificările genetice care vor exista prin lume, dar și faptul că omenirea nu va mai ține cont de ideea creației. În urma acestei confruntări vor muri milioane de oameni și actul final este mai aproape ca niciodată.

A șaptea trâmbiță

Ci, în zilele când va grăi al şaptelea înger – când va fi să trâmbiţeze – atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor. Apocalipsa 10,7

Sunetul acestei trâmbițe va anunța cel de-al treilea val sau a treia și ultima confruntare. În urma acestei ultime bătălii, cerul se va deschide și creatorul își va face simțită prezența. Cei care îl vor recunoaște și i se vor închina, vor fi salvați din iadul care se va declanșa pe Terra. Evenimentul se va încheia printr-un cutremur de o intensitate devastatoare, după care grindina va acoperi pământul.

Cea mai sexy profesoară din lume! Elevii nu înțeleg nimic, dar se îndrăgostesc de ea pe loc!... Imagini terifiante. S-a născut porcul cu față de om și nimeni știe ce înseamnă asta!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut superstiția în România
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x