Tânărul adolescent a decis să nu doarmă deloc timp de 264 de ore, adică 11 zile și 24 de minute, doborând recordul anterior de 260 de ore.
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care nu a dormit 11 zile
Scopul lui oficial era participarea la un târg științific, dar în realitate voia să demonstreze că organismul uman poate funcționa mai mult timp fără somn. El a fost ajutat de doi prieteni, Bruce McAllister și Joe Marciano Jr., care l-au păzit și testat mental pe perioada experimentului.
În ultimele trei zile, la experiment a participat și celebrul cercetător Stanford William C. Dement, intitulat drept «părintele ştiinţei somnului», dar și Lt. Cmdr. John J. Ross din Marina SUA, care i-au monitorizat starea de sănătate continuu lui Randy Gardner. Pentru a-l ține treaz, cei doi experiți l-au plimbat cu mașina pe Randy, au jucat pinball și baschet.
Iată cum se manifestă corpul uman atunci când o persoană refuză să doarmă mai multe zile.
Zilele 2-3 fără somn: primele semne de disfuncții cognitive. Apare greața, dificultăți în concentrare, scădere a memoriei de scurtă durată. Gardner a povestit „am început să uit cuvinte, era ca și cum aveam Alzheimer în formă incipientă”.
Zilele 4–7: apar halucinații vizuale și paranoia. Starea emoțională devine instabilă: irascibilitate, euforie, anxietate . În ziua a 10‑a, când i s-a cerut să scadă repede 7 din 100, s‑a oprit la 65 și a uitat de ce făcea această numărătoare inversă.
Zilele 8–11: creșteri bruște ale efectelor psihotice: halucinații, paranoia severă. Lipsa somnului perturbă percepția, coordonarea și raționamentul logic. Studii mai generale asupra privării de somn arată: pierdere a atenției, reacții întârziate, memorie și creativitate afectate, risc crescut de accidente grave și semne fizice precum tremor în mâini, slăbire fizică.
În cazul lui Gardner, spre finalul experimentului s-a observat că organismul lui funcționează neașteptat de bine, cu ritmul cardiac, tensiunea arterială și temperatura corporală care au rămas în limite normale .
La încheierea experimentului, Randy a fost dus într-un spital naval unde i s-au făcut monitorizări EEG, cardiace și tensiune arterială. Băiatul s-a cufundat atunci într-un somn de aproximativ 14 ore și 45 de minute, iar în a doua noapte a recuperat încă 10,5 ore.
În următoarele săptămâni, nu s-au găsit diferențe semnificative în structura somnului , iar starea lui părea normală. Totuși, zeci de ani mai târziu, în jurul anului 2007, Randy a început să sufere de insomnie cronică și a afirmat că aceasta ar fi o consecință directă a experimentului.
După experiment, Guinness a oprit recunoașterea recordurilor de privare severă a somnului în 1996–1997, din motive etice și de siguranță. De atunci, nu se mai încurajează astfel de experimente extreme.
Studiile ulterioare au demonstrat că privarea cronică de somn crește riscul de boli cardiovasculare, diabet, obezitate, depresie și declin cognitiv.
Experimentul lui Randy Gardner rămâne una dintre cele mai documentate și dramatice încercări de privare totală de somn. Experimentul a scos în evidență că mintea cade rapid în declin: memoria, atenția, emoțiile și percepția sunt primele lovite; corpul rezistă în mod surprinzător, dar psihicul devine tot mai fragil și predispus la simptome psihotice.
Deși s-a recuperat aparent în câteva nopți, problemele de insomnie cronică au apărut pe termen lung. Iar comunitatea științifică a învățat o lecție clară: somnul nu e lux, ci necesitate critică pentru sănătate și funcționare mentală.
