Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleExperții au descoperit un mod mai simplu de a ajunge pe Lună, ceea ce ar putea să scadă semnificativ prețul unei astfel de călătorii pentru misiunile viitoare.
Unul dintre cele mai mari costuri atunci când vine vorba de explorare spațială e combustibilul, scrie Daily Mail.
Racheta NASA Space Launch System folosește aproximativ 2 milioane de litri de combustibil, cu un preț de 4 milioane de dolari pentru fiecare lansare.
Sonda Orion are nevoie de un volum și mai mare pentru a ajunge pe suprafața Lunii. Ca urmare, o scurtătură poate îmbunătăți semnificativ aceste costuri.
Experții au descoperit scurtătura către Lună
Experții au creat acum o metodă matematică ce ar putea ajuta agențiile spațiale să economisească bani prin identificarea unor trasee mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.
În misiunile spațiale, combustibilul e măsurat prin cantitatea cu care poate modifica viteza rachetei, nu ca volum, deoarece acesta diferă în funcție de tipul de combustibil utilizat.
Noua rută descoperită de cercetători necesită cu 58.8 metri pe secundă mai puțin combustibil decât cele mai eficiente trasee identificate anterior.
Poate că această diferență nu pare impresionantă raportat la consumul total al călătoriei, de 3.342,96 metri pe secundă.
„În călătoriile spațiale, fiecare metru pe secundă înseamnă o cantitate uriașă de combustibil consumat,” a declarat autorul principal al studiului, dr. Allan Kardec de Almeida Júnior, de la Universitatea din Coimbra.
Una dintre cele mai eficiente metode de a ajunge pe Lună e folosirea unor puncte naturale de echilibru din sistemul solar, cunoscute sub numele de puncte Lagrange.
În fiecare dintre cele 5 puncte Lagrange, forțele gravitaționale ale Pământului, Lunii și Soarelui se află în echilibru.
Acest lucru înseamnă că o navă spațială poate „parca” într-un astfel de punct și poate călători prin spațiu fără să mai consume combustibil suplimentar.
Problema e că orbitele din jurul punctelor Lagrange sunt în mod natural instabile. Chiar și diferențe minuscule de traiectorie pot duce la rezultate complet diferite.
Din acest motiv, calcularea tuturor traseelor posibile pe care le-ar putea urma o navă prin punctul Lagrange dintre Pământ și Lună reprezintă un obstacol semnificativ.
Dr. Almeida Júnior și colegii săi au introdus un nou cadru matematic care simplifică radical aceste calcule. Metoda, cunoscută drept „teoria conexiunilor funcționale”, le-a permis să calculeze milioane, și nu doar mii, de traiectorii posibile pentru a o alege pe cea mai eficientă.
Cum se poate ajunge mai ușor spre Lună
Pentru studiu, echipa a simulat 30 de milioane de variante diferite de a ajunge pe Lună pentru a identifica cea mai bună opțiune.
Noua rută contrazice ideea acceptată până acum, conform căreia nava ar trebui să se apropie de orbitele naturale care conduc către punctul Lagrange, cunoscute drept varianta L1, din zona cea mai apropiată de Pământ.
Experții au descoperit că e mai eficient ca o călătorie între aceste orbite să fie făcută din partea mai apropiată de Lună.
Cu ajutorul unui sistem de control, o navă spațială ar putea rămâne pe această orbită pentru o perioadă nelimitată, până când echipajul e pregătit să înceapă a 2-a etapă a călătoriei către Lună.
Dr. Almeida Júnior spune că acest punct de oprire ar putea transforma misiunile spațiale într-o adevărată industrie turistică.
Citește și: Ce se întâmplă cu apa în spațiu. Astronauții NASA au dezvăluit fenomenul inedit
„Strategia propusă în acest studiu implică orbite în jurul punctului L1, de unde oamenii ar putea admira o perspectivă unică. Pământul și Luna pot fi văzute pe părți opuse ale navei,” susține expertul. „Nava ar putea rămâne pe această orbită în jurul lui L1 în intervale de câte 13 zile, timp în care s-ar putea realiza conexiuni cu Luna sau Pământul pentru schimbarea turiștilor.”
„Această strategie ar putea fi folosită în viitor drept centru pentru turism spațial, dar și pentru activități miniere,” a continuat expertul.
Identificarea acestei soluții neașteptate a fost posibilă doar datorită metodei matematice care le-a permis cercetătorilor să analizeze un număr uriaș de variante.
