Pe 21 august 1911, italianul Vincenzo Peruggia reușea să fure, direct din Luvru, cel mai faimos tablou al omenirii: Mona Lisa! Doi ani de zile îl ținea ascuns de autorități, care-i bănuiau, printre alții, pe Guillaume Apollinaire ori Pablo Picasso de furt. Era prins când încerca să-l vândă unei galerii de artă din Florența
Să fi fost finalul lui 1913 când Alfredo Geri, patronul unei galerii de artă din Florența, a primit viza unui bărbat. Tipul, așa pe la 30 de ani, se băgă direct în vorbă: ”Don Alfredo, am un tablou. Ceva de lux, Mona Lisa. Doi ani de zile am dormit în pat cu ea, e original! Dacă-mi dați 500.000 de lire pe el, e al dumneavostră. Ce ziceți?”
Tipul nu pare nebun, e îmbrăcat după moda vremii, curățel, cu lavalieră și tot dichisul. Păru-i dat cu briantină, mustăcioara e la al său loc. Geri e lup bătrân, miroase ceva. Zice. ”Stimate domn, sunt interesat. Îmi puteți lăsa câteva zile tabloul? Am un prieten, specialist, îl examinăm nițel și, dacă e așa cum spuneți, batem palma!” Afacerea-i făcută pe jumate. Geri fuge degrab' la Giovanni Poggi, directorul faimoasei galerii ”Uffizi”. ”Dragul meu, ori am dat peste cel mai tare falsificator, ori peste cel ce a reușit furtul secolului”, spune don Alfredo. Poggi face autentificarea: E ORIGINALUL! În mâini ține pictura lui Leonardo da Vinci! Poliția e alertată. Vincenzo Peruggia, vânzătorul, e arestat pe loc.
Dăm timpul înapoi.
Martie 1911, Paris, Muzeul Luvru. Vincenzo Peruggia, un bărbat cam la opt luștri de viață, stabilit, din 1908 în capitala Hexagonului, pune mâna pe o carte. Acolo scrie negru pe alb că unul dintre cele mai faimoase tablouri ale omenirii, Mona Lisa (Gioconda), a fost luat de Leonardo da Vinci din Italia în Franța și vândut regelui. Apoi, Napoleon l-a cerut în dormitorul său. În mintea lui Peruggia toată povestea asta sună a furt. ”Portretul este al nostru, al italienilor, și acolo trebuie să se întoarcă!” Gata! Pune la cale planul.
Pe 21 august 1911, la ora 7.00, dimineața, intră, ca și ceilalți angajați ai muzeului, pe poarta specială. Trebuie să poarte costumul alb, distinctiv, specific celor care lucrează la Luvru. Se duce direct în ”Salon Carre”, acolo unde este expusă capodopera. Analizează, calculează, pregătește totul pentru la noapte. Înainte de închidere, îl scoate de la locul ei fără să fie văzut de cineva, dă să plece, dar, fiind un tip scund, se cam încurcă. Scoate hainele, acoperă munca lui da Vinci, la revedere!
A doua zi de dimineață un curator e aproape de a face infarct: Mona Lisa nu mai este!
Potera pleacă pe urme. Ajunge acasă la Peruggia. ”N-am fost la Luvru în acea zi. Știți, traiul e greu, muncesc în două locuri. Fix pe 21 august am lucrat în cealaltă parte” E crezut și lăsat în pace! Guillaume Apollinaire e arestat și, apoi, eliberat. Chiar Pablo Picasso e bănuit de furt, chemat pe la secțiie și ținut o seară acolo.
Peruggia revine în Italia. Doi ani e liniște. Apoi, în 1913, se gândește să-l vândă, după ce a dormit în pat cu capodopera lui da Vinci!!! E prins și arestat. Este extrem de sincer, spune că ar trebui să primească laude, nu zile de pușcărie, deoarece a înapoiat ”Cizmei” un bun național. E eliberat rapid, după șapte luni, participă la Primul Război Mondial. După 1920 se căsătorește, are o fiică, Celestina. Revine în Franța unde contină să lucreze cu acuarelele. Curios sau nu, decedează la 44 de ani, fix în ziua în care era născut!
Pe 4 ianuarie 1914, după ce a fost expusă, câteva zile, la Florența, Mona Lisa se întoarce acasă, la Luvru.
