Antena Căutare

”Spitalul Brâncovenesc” n-a murit! Trăiește într-un bloc din Piața Unirii. Ceaușescu a fost păcălit!

Ridicat din averea Saftei Brâncoveanu, întru alinarea suferințelor celor nevoiași, ”Spitalul Brâncovenesc”, faimoasa instituție medicală din București, avea să fie demolat din ordinul lui Ceaușescu, în martie 1984, după 146 de ani de viețuire. Dar nu murea! Pe ascuns, arhitecții blocurilor de la Unirii inserau, pe un perete, motivul brâurilor de cărămidă ce brăzdau fațada fostului spital!!!

”Spitalul Brâncovenesc”, simbolul medicinei românești, dar și al orașului București, vreme de 150 de ani

Băneasa Elisabeta ”Safta” Brâncoveanu, soața lui Grigore Basarab, Mare Ban al Valahiei, primise, cu limbă de moarte de la cel cu care viețuise alături, ridicarea unui spital întru ajutorarea nevoiașilor. Vânduse averi multe, pogoane întregi, vii, chiar și bălți pline de pește, pentru a nu duce lipsă de bani. Construcția pornise la drum pe 28 august 1835, cu punerea pietrei de temelie, ansamblul fusese gata pe final de 1837, iar Alexandru Dimitrie Ghica Voievod, primul domnitor regulamentar din Țara Românească, inaugurase locul pe 14 octombrie 1839.

”Spitalul Brâncovenesc” n-a murit! Trăiește într-un bloc din Piața Unirii. Ceaușescu a fost păcălit!

Vedere aeriană din anul 1930. Cu ”7” este notată Biserica Domnița Bălașa, cu ”8”, ”Spitalul Brâncovenesc”

Alex Gâlmeanu / Muzeul de fotografie

Vedere aeriană de la 1930. Cu ”7” e notată Biserica Domnița Bălașa, cu ”8”, ”Spitalul Brâncovenesc”

Vreme de un secol și jumătate, ”Spitalul Brâncovenesc” a rămas cea mai modernă și mai utilată unitate medicală din România. În martie 1984, planurile pentru zona ”Uranus” - ”Casa Poporului” - ”Victoria Socialismului” - ”Piața Unirii” sunt gata. Nicolae Ceaușescu decide demolarea faimosului lăcaș, pe 26 martie. Trei zile mai târziu, spitalul începe să fie culcat la pământ. Se părea că aceasta este toată povestea.

Articolul continuă după reclamă

Ceaușescu a fost ucis de blestemul Spitalului Brâncovenesc: ”Și de moarte năpraznică, în zi de Crăciun să crape cel care se va atinge de aceste locuri”...

Dar, nu!

”Centrul Civic” prinde a se ridica. Blocurile sunt gândite în așa fel încât să închidă, precum un gigantic sarcofag, Biserica Domnița Bălașa, pentru ca aceasta să nu fie văzută din Piața Unirii. Constructorii și arhitecții merg mai departe. Într-o vreme în care orice gest, orice pas greșit putea însemna un drum doar dus spre beciurile Securității, decid să aducă un sublim omagiu ”Spitalului Brâncovenesc”, acolo, în buricul Bucureștiului, pe care Ceaușescu vrea să-l schimbe în totalitate. Așa că la opt metri de gardul bisericii apare un bloc nou, cel de pe Splai. Într-un ”lateral” al său, arhitecții reconstruiesc o mică bucată din clădirea demolată. Parterul și mezaninul blocului preiau motivul brâurilor din cărămidă roșie ce brăzdau fațada fostei unități medicale și care făcuseră faimoasă clădirea în toată România. Nimeni nu-și dă seama. Pentru ca totul să semene și mai mult cu ”Brâncovenescul”, este adăugată și o fereastră cu arcadă deasupra, care aduce izbitor cu cele ale edificiului demolat.

”Spitalul Brâncovenesc” n-a murit! Trăiește într-un bloc din Piața Unirii. Ceaușescu a fost păcălit!

Poziționarea blocului ce conține, azi, peretele ce anintește de ”Spitalul Brâncovenesc”, situat între Splaiul Dâmboviței, Biserica Domnița Bălașa și Palatul de Justiție

Imagine cu poziționarea blocului ce conține, ascuns, omagiul adus spitalului...

Pe 25 iunie 1984, Nicolae Ceaușescu dă drumul, oficial, la lucrările de modernizare din zonă. Habar nu are de ceea ce ascund arhitecții. Când ansamblul megalomanic e gata, peretele blocului lateral rămâne ascuns de ochii celor care circulă pe malul Dâmboviței, dar vizibil dinspre Biserica Bălașa...

”Spitalul Brâncovenesc” n-a murit! Trăiește într-un bloc din Piața Unirii. Ceaușescu a fost păcălit!

Peretele blocului, cu brâul de cărămidă roșie și fereastra cu arcadă

O floare rară a apărut în Parcul Naţional Călimani! Spectacolul naturii ar putea aduce amenzi usturătoare turiștilor nea... Selly a deslușit misterul! Care a fost marea lui dorință înainte de a deveni celebru: "Nu o spun cu aroganță"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x