Live acumFilm: Alba ca Zapada si cei sapte pitici
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Mărețul moment al întâlnirii dintre I.L.Caragiale, copilul de opt ani, și domnitorul Alexandru Ioan Cuza: ”Nu mai puteam sta jos, prea se ridicaseră sufletele!”

În anul școlar 1861 - 1862 Ion Luca Caragiale e elev la Școala Domnească numărul 1 din Ploiești, la clasa lui Basile Dragoșescu. Atunci este vizitat chiar de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, moment ce-i va rămâne puternic impregnat în suflet celebrului scriitor. ”Nimeni nu mai putea sta jos - prea se ridicaseră suflete”, avea el să scrie peste 50 de ani. A doua zi, aleargă în urma caleștii domnești până la Bărcănești, cale de câțiva kilometri afară din oraș

În anul școlar 1861 - 1862 Ion Luca Caragiale e elev la Școala Domnească numărul 1 din Ploiești, la clasa lui Basile Dragoșescu. Atunci este vizitat chiar de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, moment ce-i va rămâne puternic impregnat în suflet celebrului scriitor. ”Nimeni nu mai putea sta jos - prea se ridicaseră suflete”, avea el să scrie peste 50 de ani. A doua zi, aleargă în urma caleștii domnești până la Bărcănești, cale de câțiva kilometri afară din oraș

Ion Luca Caragiale vine pe lume în 1852, în familia Ecaterinei și a lui Luca, în Haimanale. În 1860, se mută la Ploiești și e înscris la Școala Domnească numărul 1 unde-i are ca dascăli pe Zaharia Antinescu, apoi pe Mihai Georgescu și Basile Dragoșescu. Orele se țin într-o baracă vastă. Aici poposește, în 1862, chiar Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, unul dintre făuritorii Unirii de la 1859.

Domnul se așează pe catedră spre a asculta cuvântarea lui Basile. Educatorul e emoționat, găsește greu cuvintele, bărbia-i joacă: ”Măria-Ta, Dumnezeu știe numai ce se petrece acuma în sufletul unui biet dacăl ca mine, venit aici din părțile românești de dincolo (n.r.- era ardelean). Rog pe Dumnezeu să Te ție sănătos și voinic pentru fericirea poporului românesc. Mintea, brațele, sângele nostru și al acestor copii sunt de-acuma închinate Neamului Român, Patriei Române, Domnului Român, Măriei Tale!”

Clădirea Școlii Domnești numărul 1 din Ploiești. Primele două clase activau, însă, într-o baracă

Toți s-au ridicat în picioare, dimpreună cu domnitorul, pentru că, după superba expresie a lui Caragiale, “nimeni nu mai putea sta jos - prea se ridicaseră sufletele”. După aceea, îndreptându-se către elevi, Bazil a urmat:

“Copii! După secole de-ncruntare, astăzi ne zâmbește și nouă, românilor bunul Dumnezeu. De astăzi încolo ne-am căpătat iar onoarea de popor liber, de popor latin. Jos slova străină! Sus litera străbună! Cu scrisul său frumos ca de tipar – așa cum s-a învățat și Caragiale să scrie- institutorul a scris pe tablă, cu litere străbune, adică latinești, aceste cuvinte: Vivat România! Vivat Națiunea Română! Vivat Alexandru Ioan întâi, Domnul Românilor”. De remarcat faptul că nu a spus domnul Principatelor Unite ci al românilor, incluzându-i astfel aici și pe cei din Ardeal și Bucovina care pe atunci erau sub coroana habsburgică, dar și pe basarabeni care se aflau sub stăpânire țaristă.

Finalul este și mai emoționant.

“Și bravul nostru dascăl n-a mai putut stăpâni emoția sa și s-a pornit pe plâns, a plâns toată lumea, și părinți și copiii, iar Vodă, ținându-se cât putea și ștergându-se la ochi cu batista, a bătut pe umeri pe dascăl și i-a zis”:

- ”Să trăiești! Cu români ca tine n-am teamă”!

Alexandru Ioan Cuza, fotografie de Carol Pop de Satmari

”Ne-a mângâiat apoi pe noi, ne-a-ndemnat să ascultăm pe dascălul nostru și a plecat cu suita, cu poprul și noi toți după el. A doua zi, l-am dus iar toată lumea, pe jos, împrejurul și-n urma trăsurii, până la Bărcănești, la câțiva kilometri afară din oraș. Acolo s-a oprit trăsura domnului iar el ridicându-se în picioare a strigat”:

- ”Vă mulțumesc pentru buna primire! Acum duceți-vă acasă, că nu mai puteți merge cu mine până la București și eu am treabă mâine acolo. Trebuie să dăm bice cailor. Să mergem fiecare la datoria noastră și de-acu, toți pe treabă. Rămâneți sănătoși! Să ne vedem sănătoși”!

”Am strigat ura până când într-un nor de praf s-au pierdut departe trăsura domnească și suita. Așa entuziasm n-am mai văzut de atunci”.

Caragiale este, la 10 ani, extrem de emoționat. La fel și Cuza Vodă. Acesta ia decizia de a se trece de la alfabetul de tranziție (caractere chirilice și latine) la cel exclusiv latin. ”Jos slova străină! Sus litera străbună!” Iar Nenea Iancu ridiculizează, în viitoarele sale opere, toate metehnele românilor, încercând să le corecteze, pentru ca națiunea întreagă să se poată ridica la înălțimea unor mari personalități precum Alexandru Ioan Cuza.

Sursa: Șerban Cioculescu. ”Viața lui I.L.Caragiale”, editura ”Eminescu”, București, 1977