Cum in Gara de Nord jegul este la discretie, rahatii cainilor sunt peste tot, baltile cu urina ale boschetarilor nu lipsesc nici ele, dar nici aurolacii, care in cativa ani vor deveni, poate, noul nostru brand turistic, imi iau bilet la clasa 1 al trenului care ma duce spre Carpati. Dupa cinci minute in care am asteptat, pentru ca o biata batranica nu stia sa scrie, nici nu ma mira, doar traim in Romania, am reusit sa-mi procur biletul de calatorie, dupa o serie lunga de nervi inca de la startul expeditiei.
Peronul 4, ora 07:10. Trenul era tras pe peron, deja. Da, dar nu era cel care ma ducea spre explorarea minunatiilor tarii, ci unul care venise de mai bine de jumatate de ora de la Deva. Peronul se umple rand pe rand cu diversi cetateni avariati de caldura din Bucuresti. Multi se suie, dar se prind ca nu e trenul spre "The Carpathian garden".
Vacanta era gata sa inceapa, pentru ca la 07:30 trebuia sa aud "strigatul de lupta" al locomotivei, dar nu s-a mai intamplat asta, pentru ca la acea ora trenul nici nu era pe peron. Intr-un final, un unches la vreo 45 de ani cu un streag galben si un fluier in gura anunta intrarea trenului in gara. O garnitura venita parca din desenele animate, care scartia din toate partile.
Tot articolul, in Jurnalul National
Un batran a descoperit ca ii crestea un bob de mazare in plamani... Bill Gates, in cautarea alimentului minune...
