Antena Căutare

Sondaj surprinzător! Câți dintre cetățenii UE vor să renunțe la ora de vară, dar și care sunt motivele îngrijorătoare ale acestei schimbări

Majoritatea cetăţenilor UE doresc renunţarea la ora de vară, conform presei germane. Comisia Europeană a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.

Majoritatea cetăţenilor UE doresc renunţarea la ora de vară, conform presei germane. Comisia Europeană a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.

În jur de 80% dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară.

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele săptămâna aceasta şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.

Consultarea vine după o cerere din februarie a Parlamentului European de a analiza regulile actuale privind ora de vară.

Articolul continuă după reclamă

Schimbarea orei de două ori pe an are scopul de a ne bucura de mai multă lumină naturală pe parcursul zilei. Așadar, trecem la ora de vară pentru ziua devine mai lungă decât noaptea, prin urmare se va întuneca mai târziu cu o oră.

Efectele negative ale acestei schimbări

Oamenii de ştiinţă proveniţi de la universităţi din Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Cehia şi Ungaria au estimat că această schimbare de ora costă Uniunea Europeană 131 de miliarde euro în fiecare an, cheltuielile fiind traduse în costuri medicale.

„Ceasurile noastre biologice se reglează folosindu-se de lumină şi întuneric, nu de alarmele pe care ni le programăm. Astfel, corpurile noastre nu răspund trecerii la ora de vară şi nu facem decât să mergem la locul de de muncă mai devreme cu o oră decât corpul nostru este pregătit să o facă”, a spus unul dintre oamenii de știință.

Alte efecte ar fi: creșterea riscului de infarct cu 10% și creşterea nivelului de stres şi cauzarea tulburărilor de somn.

Fantoma unei fetiţe, filmată într-un cimitir . Ai curaj să apeşi PLAY?... Cerbul de Aur Romania 2018. Program pe zile 30 august...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri în Italia
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x