Povestea asta nu putea veni decât din Japonia. Yasuo Takamatsu și-a pierdut soția acum cinci ani, când tsunami-ul din 11 martie 2011 a luat cu el viețile a 15.845 de suflete. De fapt, nu admite nici astăzi că nu se vor mai reîntâlni, sub o formă sau alta. S-a apucat să învețe să facă scufundări profesioniste tocmai pentru a o găsi. ”În ocean, mă simt mult mai aproape de ea”, spune...
”Ce faci? Ești bine? Abia aștept să vin spre casă!” Acesta a fost ultimul mesaj primit de Yasuo Takamatsu de la soția sa. Era 11 martie 2011 când Cerul s-a supărat pe japonezi. Cutremurul de 8.9 grade pe scara Richter a eliberat o energie similară cu cea a 200 de milioane de tone de TNT, a modificat axa de rotație a Pământului și a redus ”durata” de viață a unei zile cu 1,8 microsecunde. Atunci a pornit la drum tsunamiul ce avea să ea cu el viețile a 15.845 de japonezi.
Soția lui Yasuo nu a mai ajuns, niciodată, acasă. El a refuzat să o dea dispărută pentru eternitate. Știa să înoate, așa, ca lemnul, adică se ținea la suprafață, nimic mai mult. S-a înscris la cursuri de scufundări profesioniste, cu tuburi de oxigen și tot dichisul. L-au întrebat de ce o face la a sa vârstă. De plăcere? ”Nu, îmi caut soția”, le-a răspuns, apoi s-a suit într-o barcă. A plecat direct spre locul în care știa că s-ar fi adăpostit ea.
La finele lui 2015 nu era complet pregătit, așa că a navigat doar la suprafață. În van. Acum și-a luat atestatul de profesionist și e gata de scufundări. ”În ocean, mă simt mult mai aproape de ea. Știu că dacă mă scufund o pot regăsit. Ce alte opțiuni mai am?” A luat poza soției, a pus-o într-un plastic, a legat-o de costum. Așa coboară...Îi poți reproșa ceva?
