Live acumObservator 06
Prime Time 20:30Chefi la Cutite

Asociația Crescătorilor de Păsări Mici fără Frontiere e tristă! Rămas bun, ”Sfârșitorule!”

L-am aflat fix acum 30 de ani, pe vremea când studenții de la Politehnică legau pere în plopi, pentru a-l contrazice pe Ceaușescu. Am stat la cozi interminabile, la ”Creangă”, pentru spectacolele celor de la ”Divertis”, după Revoluție și, primele alocații le-am alocat pentru ”Așa ceva nu există” și ”Sfârșitorul”. De azi, Asociația Crescătorilor de Păsări Mici fără Frontiere e mai tristă: Ioan Gyuri Pascu nu mai este!

L-am aflat fix acum 30 de ani, pe vremea când studenții de la Politehnică legau pere în plopi, spre a-l contrazice pe Ceaușescu. Am parcat la cozi interminabile, la ”Creangă”, pentru spectacolele celor de la ”Divertis”, după Revoluție și primele alocații le-am alocat pentru ”Așa ceva nu există” și ”Sfârșitorul”. De azi, Asociația Crescătorilor de Păsări Mici fără Frontiere e mai tristă: Ioan Gyuri Pascu nu mai este!

L-am aflat în 1987, într-un almanah dintr-acela mare, înalt, BTT. Se vorbea despre ”Serbările zăpezii”, despre grupurile ”umoristice”, despre ”Ars Amatoria”, despre ”Divertis”. Românii o duceau greu, să faci bancuri despre regim, pe vremea lui Ceaușescu, era și mai greu, dar ei reușeau să dribleze cerberii, mai ceva ca Gicuță Hagi.

După Revoluție au tras la ”Ion Creangă”, la teatru. Știai că au spectacol după ”omorul” de la casa de bilete. Românii credeau că au scăpat de ciuma roșie, și-a dat seama că nu e așa, erau dezamăgiți. Se clăteau pe ochi cu glumele lor. Când biletele se terminau, oamenii nu plecau acasă. Apărea un organizator de-al lor și promitea că spectacolele se vor...suplimenta. Doar așa se făcea liniște. Apoi i-am prins, pe toți, la mare, la ”Amiral”, la Costinești. Chiar vila din spate. Spre noapte, dădeau drumul la poante. De pe balcon făceai liniște să le auzi harneala, să le înveți versurile. Primele alocații le-am alocat pe albumele lor. ”Așa ceva nu există” și ”Sfârșitorul”. Glume fine, neînțelese de gloată. Pe casete audio, mono.

Apoi s-au mutat la ”Sala Palatului”. La spectacolele lor veneai numai tras la costum. Altfel, nu prea cadrai. Acolo, pe coridoare, i-am strâns, întâia dată, mâna. Avea sacolul acela inconfundabil, verde, cu un număr mai mare. Mânecile îi erau ”petrecute”, îi acopereau jumătate din palmă. Dar Dumnezeu, bunuțul, îi luase din înălțime și-i dăduse în altă parte...Poseda un infinit de talent.

Am copilărit cu ei, m-am maturizat cu ei. Cu Toni, cu toți bărboșii, cu bețivul, cu turcul, cu Valentin Darie, pe post de Băsescu. Printr-a 11-a, la ”Dirigenție”, unde se vorbea despre orice, le-am prezentat viețile. Nimeni nu m-a ascultat. Le-am zis că sunt iște mâhniți interesați numai de ”Drept” și de ”ASE” și n-am vorbit cu ei două zile. Apoi au apărut certurile. Niciodată n-am putut crede că niște minți atât de luminate se vor duela pe arginți. Orgolii neînțelese, oferte ascunse. ”Divertisul” de aur nu mai exista.

Gyuri a suferit. De la cele două despărțiri: de soție și de Divertis. Prin 2010 s-a ales cu un accident vascular cerebral. Știam că nu are cum să plece, era prea tânăr, Sfântul Petru se mai putea distra cu Louis de Funes, cu Benny Hill. L-am regăsit acum trei, poate patru ani. Nu mai era același Gyuri, cel de la ”Serbările Zăpezii”, cel de la „Creangă”, cel de la Costinești, cel de la Sala Palatului, cel de pe casetele cumpărate de la ”Muzica”, ”Muzica” de atunci, nu cea de astăzi.

Apoi a venit vestea. La 55 de ani, Gyuri s-a dus. Direct, brusc. De azi, Asociația Crescătorilor de Păsări Mici fără Frontiere, pe care o păstorea, e mai tristă. Rămas bun, ”Sfârșitorule!”

Recomandari