Antena Căutare

Aviz negativ pentru ministrul propus al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Ministrul propus al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a primit aviz negativ în urma audierilor care au avut loc în comisiile juridice din Parlament. Lui Predoiu i s-a spus că joacă într-un "teatru absurd”, în condiţiile în care partidul care l-a desemnat nu îşi doreşte învestirea Guvernului.

După audierile de marţi după-amiază, Cătălin Predoiu a primit aviz negativ, cu 38 de voturi "împotrivă", 27 de voturi "pentru" şi 12 abţineri. În timpul dezbaterilor, fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc (PSD) i-a spus ministrului propus al Justiţiei că este "nevoit” să joace un "teatru al absurdului”, în contextul în care partidul care l-a propus pe Cătălin Predoiu nu îşi doreşte ca propriul guvern să fie învestit. La rândul său, un alt fost ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, a precizat, în timpul audierii, că decizia CCR "l-a obligat pe fostul premier desemnat să îşi depună mandatul” şi că acesta nu şi-a depus mandatul din cauza expirării termenului de două săptămâni în care Parlamentul ar fi treburi să dezbată învestirea Guvernului. Corlăţean a anunţat "o veste proastă” şi anume că "vechile obiceiuri” din sistemul judidiciar revin. "Vechile obiceiuri din sistemul judiciar la nivelul unor care desfăşoară anchete revin. (...) Bombardament de informaţii transmise către presă în ideea că până ancheta se finalizează oamenii care sunt subiect devin vinovaţi cu acte în regulă în conştiinţa publică. Ca principiu, revin vechile obiceiuri”, a spus Corlăţean. În acest context, senatorul social-democrat l-a întrebat pe ministrul desemnat al Justiţiei dacă intenţionează să îşi exercite competenţa în a sfătui pe cei care fac anchete "nu să stopeze combaterea corupţiei”, ci ca ancheta penală "să se desfăşare respectând regulile procedurale” şi "clauzele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”. "Eu am emis deja o recomandare către Ministerul Public în care subliniez gravitatea faptelor comise cu mare violenţă, pericolul prezentat de către grupurile de crimă organizată şi am recomandat ca Ministerul Public să îşi îndrepte atenţia asupra acestui fenomen periculos. E un exemplu de exercitare al acestei autorităţi. (...) Comunicarea a fost şi rămâne o chestiune vulnerabilă pentru Ministerul Public, pentru CSM, pentru justiţie în general. Există o disproporţie, un handicap, e o nedreptate creată chiar de lege la adresa sistemului judiciar: magistraţii au obligaţia de rezervă, de a se abţine de la comentarii, de a prezenta date (..) E bine ca magistratura să îşi găsească un sistem, o modalitate şi de ce nu? o dexteritate în a utiliza instrumente de comunicare publică respectând şi obligaţia de rezervă pentru că e foarte simplu să pui la îndoială într-o seară pe patru canale media temeinicia unui act procedural. Atunci cel care priveşte doar o opinie rămâne cu acea opinie, devine convingere. Sunt de acord cu ce spuneţi: comunicarea este una dintre provocările magistraturii într-o lume din ce în ce mai mediatizată”, a afirmat ministrul desemnat al Justiţiei. Predoiu a spus că "poate ar fi bine de făcut o statistică” cu privire la cazuri care au fost prezentate drept "erori judiciare” sau eşecuri ale magistraturii şi care în final nu au fost aşa cum şi invers, respectiv în ceea ce priveşte cazurile celor anchetaţi, ar trebui făcută statistica.

Sursa : news.ro

Cătălin Predoiu a primit aviz negativ pentru portofoliul de la Justiție din Guvernul Cîțu... Cătălin Predoiu vrea o "reformă structurată” în privinţa Codurilor Penale, în Parlament, după alegeri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x