Antena Căutare

Ponta: "Vad cu ochi rai luptele sangeroase din PDL"

Presedintele PSD, Victor Ponta, nu vede cu ochi buni "luptele sangeroase" din interiorul PDL, considerand ca romanii sunt cei care au de suferit.


"E treaba lor (daca Vasile Blaga va candida pentru sefia PDL -n.r.). Daca PDL ar fi fost in opozitie ar fi fost interesanta aceasta competitie, cum a fost, pana la urma, si la noi si la PNL. Cand de oamenii acestia depinde viata noastra de zi cu zi, vad aceasta batalie cu ochi foarte rai. In loc sa se ocupe de Romania, ei se ocupa de bataia intre ei, iar masurile guvernamentale care se mai iau sunt luate tot in spiritul bataliei din interior, nu in ideea de a face ceva bun. Cand esti la guvernare sa ai asemenea lupte sangeroase este foarte rau pentru cei guvernati. Cand vor fi in opozitie, vor putea face reforma cat vor. Daca se va ocupa doamna Macovei si domnul Preda, vor face reforma pana nu va mai ramane nimic", este de parere Ponta.

Proiectul de modificare a Constitutiei propus de presedintele Basescu, praf in ochi

Presedintele PSD a mai spus ca proiectul de modificare a Constitutiei pe care presedintele Traian Basescu l-ar fi prezentat in cursul serii de duminica democrat-liberalilor este doar 'praf aruncat in ochi' pentru a distrage atentia romanilor de la problemele care ii afecteaza - modificarea Codului muncii si criza economica.

'Cred ca este praf in ochi marca Basescu. Ca sa uitam ca avem un Cod al muncii, o nebunie generala impotriva tuturor angajatilor din Romania, ca sa uitam ca suntem in criza si ca vom fi in continuare in criza, ca sa nu vedem ca cei din PDL se bat ca nebunii intre ei. Si acum fix un an, pe vremea asta, il apucase dorinta de a modifica Constitutia. Ne-a chemat la Cotroceni si, dupa aceea, un an de zile, nu a mai facut nimic. La fel o sa fie si acum - un an de zile nu o sa mai faca nimic. In 2012, la alegerile locale, iar ne va arunca praf in ochi cu modificarea Constitutiei. Tocmai de aceea nu cred ca ar trebui sa ne mai lasam de fiecare data pacaliti', a explicat Ponta, potrivit Agerpres.

Intrebat daca in opinia sa este oportuna propunerea sefului statului ca mandatul presedintelui sa fie redus la patru ani, liderul social-democrat a replicat ca ideea ar fi buna daca aceasta modificare s-ar aplica si actualului presedinte, Traian Basescu.

Articolul continuă după reclamă

'De ce nu a propus Basescu chestia asta sa ii reduca lui mandatul la patru ani sau de ce nu isi da demisia? Basescu vorbeste intotdeauna de altii. Daca el isi da demisia cu un an inainte atunci este o idee foarte buna. La Basescu insa nu se aplica regulile astea. O sa punem in Constitutia modificata ca nu va mai fi doamna Udrea ministru sau ca PDL nu va mai lua toti banii de la banci sau de la Administratia Financiara? Este un presedinte de partid neserios', a adaugat Victor Ponta.

Potrivit lui Ponta, propunerea ca deficitul bugetar sa fie de 3% din PIB, care este 'o uriasa prostie', i-a fost inspirata presedintelui Basescu de premierul Ungariei, Viktor Orban.

'Deficitele si, in general, economia nu tin cont de deciziile politice ale lui Basescu. Poti sa ai surplus, poti sa ai deficit, poate sa stie cineva in acest moment cum vor evolua economia mondiala si Romania? Si daca va fi mai mult de 3% din PIB deficitul ce vom face? Trimitem la Curtea Constitutionala? O prostie de genul asta numai la Viktor Orban am vazut si observ ca presedintele Traian Basescu nu mai are niciun fel de partener in Europa in afara de Orban. S-au gasit amandoi la fel de ingusti in gandire si de dornici de putere absoluta. Oricum, prietenia Basescu-Orban este un pericol pentru noi, ca tara, si ca pozitie in Europa', a sustinut presedintele PSD.

El a precizat ca opozitia are un proiect propriu de modificare a Constitutiei care urmeaza sa fie depus la Parlament.

'O sa ne prezentam si noi proiectul nostru de modificare a Constitutiei pentru a nu mai auzi ca opozitia nu are solutii. O sa il depunem in Parlament. (...) Oricum, problemele noastre sunt foarte clare: ce facem sa oprim Codul muncii, ce facem cu toate problemele economice pe care nu le vor rezolva nici Boc si nici urmasii lui Boc si ce facem cu coruptia. Au luat pionii si cand au ajuns la Blejnar s-au oprit', a conchis liderul PSD.

sursa:Jurnalul.ro

foto:Intact Images

Guvernul aloca 90 mil. € primariilor. PDL-istii, principalii beneficiari... Udrea anunta pe Twitter si Facebook ca il sustine pe Boc la presedintia PDL...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x