Antena Căutare

Noaptea de Sfântul Andrei- tradiții și superstiții. Ce se face pentru a ține la distanță spiritele rele

În fiecare an credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, pe data de 30 noiembrie. În această zi mii de români care poartă numele Sfântului Andrei își sărbătoresc ziua de nume cu mare drag și bucurie în suflet și țin cont de tradițiile și obiceiurile acestei sărbători.

Imagine cu Icoana Sfântului Andrei Galerie
Noaptea de Sfântul Andrei- tradiții și superstiții. | Shutterstock

Sfântul Apostol Andrei s-a născut într-o localitate situată în nordul Țării Sfinte, numită Betsaida Galileia, și a fost fratele Sfântului Petru și unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Inițial, apostolul a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar apoi a devenit ucenicul Mântuitorului.

În cultura populară românescă, noaptea și ziua în care acesta este sărbătorit au o însemnătate aparte, acestea fiind încărcate de tradiții și superstiții pe care credincioșii le respectă cu sfințenie pentru un nou an prosper și lipsit de ghinion.

Citește și: Tradiții și superstiții din popor în luna noiembrie. Ce aduce Brumar și care sunt sărbătorile importante în această lună

De ce este specială noaptea de Sfântul Andrei

În popor se spune că pe 30 noiembrie are loc deschiderea porților Iadului, iar spiritele rele încep să bântuie pe Pâmânt, acesta fiind și unul dintre motivele principale pentru care această sărbătoare este asociată cu Halloween-ul românesc.

În noaptea de Sfântul Andrei se spune că lupii încep să vorbească cu voce de om, iar linia dintre viață și moarte devine din ce în ce mai slăbită, astfel că, strigoii, moroii și spiritele rele pot să umble pe Pământ libere alegând mai ales locurile pe care obișnuiau să le viziteze atunci când erau în viață.

Spiritele devin periculoase, aducând în această noapte multe probleme, boli și supărări. Conform spuselor din popor, există totuși câteva variante prin care creștinii se pot apăra în fața strigoilor și moroilor care fură mințile oamenilor.

Citește și: Ce obiecte ar trebui să ai în casă dacă îți dorești să atragi instant norocul. Cum trebuie să le amplasezi

Usturoiul ține la distanță spiritele rele

Una dintre cele mai populare variante de îndepărtare a duhurilor rele pe care o foloseau oamenii din popor este ungerea ușilor și ferestrelor cu usturoi zdrobit. Totodată, usturoiul putea fi atârnat sub formă de ghirlandă împletită, iar astfel era prevenită pătrunderea spiritelor în casele credincioșilor.

Fetele pot să-și viseze ursitul în noaptea de Sfântul Andrei

În noaptea de 29 noiembrie spre 30 noiembrie, fetele care doresc să-și afle partenerul prin vis trebuie să țină cont de un obicei care datează din cele mai vechi timpuri.

Acestea trebuie să-și pună sub perna pe care dorm un fir de busuioc sfințit, și astfel, chipul celui cu care se vor căsători se va arăta în lumea viselor.

Tradiția se respectă atât de Sfântul Andrei, cât și de Boboteză (pe 6 ianuarie) și de Sânziene (pe 24 iunie).

Citește și: Cât a ajuns să coste un brad artificial anul acesta. Prețurile la care clienții se uită cu ochii mari

Alte tradiții de Sfântul Andrei

Conform spuselor din popor, există și alte tradiții prin care fetele nemăritate își pot visa sau alege partenerul cu care vor lega o căsnicie.

Una dintre ele este reprezentată de punerea unui fir de mătase roșie și un firicel de busuioc pe degetul inelar.

O altă variantă este reprezentată de punerea busuiocului la streașina casei care să fie lăsat la îngheț pentru a afla dacă se vor căsători cu un bărbat înstărit.

Ritualul cu ulciorul de lut presupune ca acesta să fie întors cu gura în jos, iar apoi se adaugă trei cărbuni încinși și se rostește o incantație pentru cucerirea inimii bărbaților de care fetele sunt îndrăgostite.

Vizualizarea alesului într-un pahar de apă în care a fost lăsată verigheta sfințită și două lumânări aprinse.

Citește și: Experții au dezvăluit care sunt locurile perfecte pentru amplasarea bradului de Crăciun. Care este greșeala pe care mulți o fac

Tot în această noapte oamenii pot afla cât de bun va fi anul următor și dacă vor fi rodnice livezile și ogoarele. În acest sens, aceștia trebuie să pună o crenguță de vișin în apa, iar dacă vor înflori până la Crăciun înseamnă că se anunță un an bogat.

O altă variantă prin care se poate afla cum va fi anul următor este de a pune grâu la încolțit într-un vas mic. Acesta va dezvălui perspectivele recoltei și prezice cât de bogat va fi anul care vine.

Citește și: Cât a ajuns să coste kilogramul de carne de porc, acum, înainte de decembrie. La ce să te aștepți pentru Crăciunul din acest an

Întoarcerea cănilor cu gura în jos este, de asemenea, o altă tradiție care se ține în noaptea de Sfântul Andrei pentru alungarea spiritelor rele.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Super Neatza, 1 martie 2024. Cum putem face bani din activitatea noastră în mediul online
Super Neatza, 1 martie 2024. Cum putem face bani din activitatea noastră în mediul online Vineri, 01.03.2024, 09:48
Ai Formula 1 în AntenaPLAY
Parteneri Ce înseamnă când visezi pânză de păianjen. Ce mesaje încearcă să-ți transmită subconștientul Ce înseamnă când visezi pânză de păianjen. Ce mesaje încearcă să-ți transmită subconștientul Catine.ro Berk Oktay din Micuța rază de soare petrece timpul liber alături de soție. Ce ținute poartă actorul în vacanțe Berk Oktay din Micuța rază de soare petrece timpul liber alături de soție. Ce ținute poartă actorul în vacanțe Happy Channel Transnistria nu poate fi apărată fizic decât cu „armament strategic”, adică arsenalul nuclear, spune un propagandist rus Transnistria nu poate fi apărată fizic decât cu „armament strategic”, adică arsenalul nuclear, spune un... Libertatea.ro Documente dezvăluite de americani: Planul secret de pace al lui Putin și condițiile cerute Ucrainei Documente dezvăluite de americani: Planul secret de pace al lui Putin și condițiile cerute Ucrainei Ziare.com „Era mare cuceritor!” Imagine rară cu Cristi Borcea în liceu. Cum arăta şi ce îi plăcea să le facă admiratoarelor „Era mare cuceritor!” Imagine rară cu Cristi Borcea în liceu. Cum arăta şi ce îi plăcea să le... AntenaSport Ce a dezvăluit Andrei Ursu (WRS) despre decizia de a participa la Asia Express împreună cu iubitul lui, Vlad Condurache: „Eu ardeam să vorbesc despre acest subiect…” Ce a dezvăluit Andrei Ursu (WRS) despre decizia de a participa la Asia Express împreună cu iubitul lui, Vlad... Elle Petre Roman nu a putut să o privească, pentru ultima oară, pe Mioara Roman, la priveghi! Momentul sfâșietor din biserică: „Nu cred că era pregătit pentru asta” Petre Roman nu a putut să o privească, pentru ultima oară, pe Mioara Roman, la priveghi! Momentul sfâșietor din... Spynews.ro Rodica Popescu Bitănescu, la un pas de moarte! Ce a pățit marea doamnă a teatrului românesc Rodica Popescu Bitănescu, la un pas de moarte! Ce a pățit marea doamnă a teatrului românesc BZI Sfatul dat de Monica Tatoiu celor care vor să se căsătorească: „Este un vaccin de viață echilibrată” Sfatul dat de Monica Tatoiu celor care vor să se căsătorească: „Este un vaccin de viață echilibrată” BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Halva de casă. Rețeta simplă și rapidă Halva de casă. Rețeta simplă și rapidă HelloTaste.ro Horoscop 3 martie 2024. Taurilor este pe cale să li se schimbe viața, Balanțele au nevoie de o zi liberă Horoscop 3 martie 2024. Taurilor este pe cale să li se schimbe viața, Balanțele au nevoie de o zi liberă Antena3.ro Ce e tehnologia deepfake, ce îngrijorează experții. „Nașul AI” și alți cercetători cer luarea măsurilor drastice Ce e tehnologia deepfake, ce îngrijorează experții. „Nașul AI” și alți cercetători cer luarea măsurilor... useit Horoscopul zilei de 3 martie 2024. Capricornii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 3 martie 2024. Capricornii au nevoie de o vacanță. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine Rușii au avut curaj să strige ”Nu războiului!” la înmormântarea lui Navalnîi Rușii au avut curaj să strige ”Nu războiului!” la înmormântarea lui Navalnîi Wall-Street M-am măritat cu primul venit ca să scap de acasă și zău dacă a meritat… M-am măritat cu primul venit ca să scap de acasă și zău dacă a meritat… Kudika Ce ajunsese să facă Stela Popescu din disperare că lumea o credea soția lui Arșinel? Detalii de necrezut Ce ajunsese să facă Stela Popescu din disperare că lumea o credea soția lui Arșinel? Detalii de necrezut Playtech Noua lege a pensiilor din 2024. Tot ce trebuie să știe fiecare pensionar Noua lege a pensiilor din 2024. Tot ce trebuie să știe fiecare pensionar Redactia.ro Cum a fost descoperită povestea de iubire dintre profesorul de sport din Ploieşti şi adolescenta de 14 ani. Cei doi aveau o relaţie de anul trecut Cum a fost descoperită povestea de iubire dintre profesorul de sport din Ploieşti şi adolescenta de 14 ani. Cei... Observator Ce este colesterolul. Funcțiile pe care le îndeplinește în organism Ce este colesterolul. Funcțiile pe care le îndeplinește în organism MediCOOL Cea mai simplă rețetă de lasagna vegană. Este simplă și rapidă Cea mai simplă rețetă de lasagna vegană. Este simplă și rapidă HelloTaste FOTO. Andreea Bălan, imagini interzise cardiacilor! S-a pozat într-un costum de baie care a lăsat la vedere formele generoase FOTO. Andreea Bălan, imagini interzise cardiacilor! S-a pozat într-un costum de baie care a lăsat la vedere... ProSport Cine primește 2640 de lei, BANI de la stat, începând cu 1 martie. Autoritățile au pus o singură condiție Cine primește 2640 de lei, BANI de la stat, începând cu 1 martie. Autoritățile au pus o singură condiție Gandul Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere CanCan Sindromul de aspirație de meconiu. Ce este și cum se poate trata Sindromul de aspirație de meconiu. Ce este și cum se poate trata DeParinti Willow Smith și-a arătat abdomenul tonifiat la show-ul Acne Studios în timpul Săptămânii Modei de la Paris. Fanii i-au apreciat și coafura îndrăzneață Willow Smith și-a arătat abdomenul tonifiat la show-ul Acne Studios în timpul Săptămânii Modei de la Paris.... ZUTV De ce e cerul întunecat noaptea. Explicația la care puțini se gândesc De ce e cerul întunecat noaptea. Explicația la care puțini se gândesc UseIT Budincă de tapioca cu lapte, desertul neașteptat de gustos Budincă de tapioca cu lapte, desertul neașteptat de gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Video Hello Chef sezonul 7, 2 martie 2024. Cine a câștigat confruntarea din bucătărie dintre Roxana și chef Samuel Hello Chef sezonul 7, 2 martie 2024. Cine a câștigat confruntarea din bucătărie dintre Roxana și chef Samuel Sambata, 02.03.2024, 16:03
Ultimele știri
x