Antena Căutare

Alegeri prezidențiale 2019. Cum a încercat să își pună capăt vieții unul dintre cei mai duri șefi de stat. Petru Groza s-a aruncat în apele Timișului

Petru Groza, născut în satul Băcia, județul Hunedoara, într-o familie de preoți, a fost avocat și om politic interbelic, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primele guverne comuniste, între anii 1945-1952. Groza a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție asimilată celei de șef al statului.

Petru Groza

”Strămoşii mei, care din tată în fiu au slujit la altarul Domnului ca preoţi, sunt de baştină din Munţii Apuseni, din Ţara Moţilor. La umbra gorunului lui Horea, lângă mormântul lui Avram Iancu, se află astăzi încă un mormânt, acela al preotului Simion Groza, tribun al lui Avram Iancu, mort în revoluţia din 1848” , dezvăluia Petru Groza despre originile familiei sale.

Cu toate că Groza provenea dintr-o familie de preoți cu o tradiție îndenlugată, acesta a ales meseria de avocat, apoi de om de afaceri şi politician. „M-am născut şi mi-am trăit copilăria în dangătul clopotelor de vecernie, în mirosul tămâiei şi gustul prescurei, la umbra turnului bisericii strămoşeşti” , afirma Petru Groza în memoriile sale, publicate în volumul „Adio lumii vechi” (2005).

Alegeri prezidențiale 2019. Cum a încercat să își pună capăt vieții unul dintre cei mai duri șefi de stat. Petru Groza s-a aruncat în apele Timișului

Petru Groza

Viața lui Petru Groza este cunoscută, însă un aspect a fost ținut departe de urechile curioșilor. În biografia sa, acesta povestește tentativa eșuată de suicid din copilărie, pe timpul când Groza studia la școala maghiară din Lugoj.

Articolul continuă după reclamă

Liderul comunist împreună cu alți trei colegi au furat banii unei servitoare din oraș, care purta „un ciorap plin cu bani” , pe care multe femei din acea vreme îl purtau la gât. Fapta celor patru elevi a fost povestită în fața clasei, iar aceștia au fost puși la zid.

Alegeri prezidențiale 2019. Cum a încercat să își pună capăt vieții unul dintre cei mai duri șefi de stat. Petru Groza s-a aruncat în apele Timișului

Petru Groza

S-a aruncat în apele Timișului cu gândul la sinucidere

De teama consecințelor, Petru Groza promite că se va sinucide. Micul Petru, cu conștiința încărcată de vină, se duce pe un pod din oraș și se aruncă în apa Timișului. Cu tot cu haine și cărți. Planul acestuia de a se sinucide nu a iesit conform planului deoarece apa Timișului e mică, iar acesta se lovește cu ceafa de fundul râului și își pierde cunoștința, însă este tras la mal de către un sergent care a văzut toată scena.

„Eram în rai, în mijlocul unor minunate coruri îngerești, cântate de numeroși și frumoși îngeri! Pluteam pe aripile unei fericiri necunoscute“ , descrie Petru Groza, starea de inconștiență.

Micul Petru Groza este pedepsit de către tatăl său și mutat la la școala confesională evreiască din Coștei. Însă acest lucru nu pune capăt năzbâtiilor viitorului șef de stat, care a furat praful de pușcă al bisericii și se bate cu colegii.

Alertă cu rotavirus la Suceava! O creşă a fost închisă, după ce cinci copii au ajuns la spital!... Folosești aplicaţii de dating? Uite cum te pot lăsa fără bani! Sunt farsa momentului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x