Antena Căutare

Atenție la aceste semne! Oamenii de știință spun că prevestesc producerea unui cutremur: România, tot mai aproape de un seism devastator?!

Înainte ca orice mare cutremur să se petreacă, natura ne oferă o serie de semne. Acestea se numesc semnele premergătoare unui cutremur și au fost analizate de-a lungul timpului de oamenii de știință, pentru a putea înțelege fenomenul cât mai bine.

Înainte ca orice mare cutremur să se petreacă, natura ne oferă o serie de semne. Acestea se numesc semnele premergătoare unui cutremur și au fost analizate de-a lungul timpului de oamenii de știință, pentru a putea înțelege fenomenul cât mai bine, notează publicația efemeride.ro.

1.Norii subțiri

Este vorba despre niște nori micuți, de tip panglică. Aceștia sunt paraleli și apar în general deasupra zonei unde se va produce cutremurul.

2. Nivelul apei din fântâni

Articolul continuă după reclamă

În ziua de astăzi nu prea mai există fântâni, dar specialiștii susțin că înainte cu câteva zile de producerea unui seism de mare intensitate, nivelul apei din fântâni începe să crească. Totodată, apa îşi schimbă culoarea, dar şi gustul, iar cei care se uită în fântână au senzaţia că apa ar fierbe.

3. Paraziţii electrici

Mai mult, în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creşterea paraziţilor electrici la recepţiile de telefonie mobilă, televiziune şi radio.

4. Animalele devin agitate

Acesta este cel mai comun dintre semnele premergătoare unui cutremur. Comportamentul animalelor se modifică brusc și încep să se agite. Fie că este vorba despre animalele de companie sau cele din ogradă, acestea au tendința să fugă cât mai departe de zona în care se va produce cutremurul.

5. Descărcări electrice pe cer

În zona seismică, pe cer, se poate observa apariţia unor lumini sau descărcări electrice care sunt date de scăpările energetice ale scoarţei terestre spre atmosferă. Este vorba despre niște lumini misterioase și inexplicabile, care se văd pe cer. Aceste lumini pot avea diferite culori și de cele mai multe ori, specialiștii le-au comparat cu noste OZN-uri. Dar se pare că ele provin din interiorul planetei și nu au nimic în comun cu forțele extraterestre.

6. Oamenii devin mai agitaţi

Potrivit unui studiu realizat de seismologii japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă, de asemenea, înainte de producerea unui cutremur. Trebuie reținut că nu toți oamenii sunt sensibili la aceste modificări și comportamentul lor, este de cele mai multe ori, înțeles greșit.

Ești călcat de hoți și duci imaginile surprinse de camere la poliție? Primești 10.000 de lei amendă. Și este perfect leg... Ministerul Educației, ANUNȚ important! Profesori remunerați cu 45.000 de lei! Care sunt condițiile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x