13 septembrie 1913. Aurel Vlaicu moare încercând să treverseze Carpații

Urmărește A1 pe Discover

Pe 13 septembrie 1913, inginerul român Aurel Vlaicu se prăbușește cu avionul în Bănești, Prahova. Acesta intenționa să își îndeplieacă un mare vis, traversarea Carpaților. Decedat la numai 30 de ani, motivele morții nu sunt nici acum cunoscute.

Aurel Vlaicu s-a născut tot în Imperiul Austro-Ungar, în Hunedoara, în anul 1882. După studii la Orăștie și Sibiu, a plecat în Germania la studii de inginerie, la Technische Hoschschule München. A rămas apoi în străinătate, angajându-se la uzinele Opel din Rüsselsheim.

Primul avion din dotarea armatei, Vlaicu I

Fără banii necesari pentru a-şi pune în practică invenţiile, Vlaicu ajunge la Bucureşti în 1909 şi reuşeşte să-l impresioneze pe Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii, care îl angajează ca inginer în cadrul Armatei, punându-i la dispoziţie un atelier, muncitori şi banii pentru construcţia unui avion, precum şi un motor rotativ comandat la Paris.

La data de 17 iunie 1910, pe câmpia Cotroceni, aparatul intrat în istoria aeronauticii române şi mondiale sub numele de aeroplanul A. Vlaicu No. I sau Vlaicu I, a zburat, pilotat de creatorul său, circa 50 de metri, după care a aterizat uşor. Faptul că avionul a zburat „fără modificări“ era un lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale.

Aurel Vlaicu, decedat la prăbușirea avionului din cauza unei rafale de vânt

A primit o nouă comandă de construirea a celui de-al treilea aeroplan din partea Ministerului de Război. La comanda „Ligii Naţionale Aeriene“ a fost numit Gheorghe Bibescu, care a preferat pentru înzestrarea armatei avioanele străine, în detrimentul celui construit de Vlaicu, care terminase şi avionul Vlaicu II. Pentru a-şi demonstra încă o dată capacităţile, Aurel Vlaicu decide să zboare peste Carpaţi la Orăştie, unde se desfăşurau Serbările Societăţii Astra. Zborul avea să i se curme la data de 13 septembrie 1913 prin accidentul de la Băneşti.

„Aurel Vlaicu a decolat, după ora 14,30, de pe aerodromul Cotroceni şi, după ce a aterizat în nord de Ploieşti, pentru a-şi alimenta avionul, şi-a continuat zborul spre Braşov. În momentul plecării, i-a asigurat pe cei doi colaboratori ai săi. G. Magnani şi C. Silişteanu, care îl urmăreau cu maşina, că dacă nu va reuşi să ia o înălţime corespunzătoare, va ateriza, lângă şosea, pentru ca ei să-l poată vedea... Renunţând la trecerea în zbor a munţilor din cauza faptului că nu a pututu atinge înălţimea pe care o considera necesară, după ce a depăşit Câmpina, Vlaicu se întoarce cu uin viraj larg şi începe să coboare, căutând un loc de aterizare convenabil pe câmpia spre Ploieşti. Când mai avea 50 de metri până la sol, o rafală de aer îl surprinde pe Vlaicu în momentul aterizării şi-l izbeşte de pământ cu o aripă, fără a fi putut para această prăbuşire, fapt care a atras moartea sa pe loc“, menţionează Paul ştefănescu.

A fost un adevărat doliu naţional. Cortegiul funerar a fost format din patru care funevre cu flori şi coroane, urmate de carul funebru al garnizoanei Bucureşti, ce purta coşciugul lui Vlaicu. Interesant este că medicul lui Vlaicu, V. Hâncu, considera că starea sănătăţii acestuia a dus la prăbuşirea sa şi că probabil a murit în aer, în urma unui atac de cord. Aurel Vlaicu suferea de o boală de rinichi şi era epuizat fizic.

Surse: historia.ro, ripvip.wordpress.com, adevarul.ro