Antena Căutare

Caz tulburător! Bărbat bătut de fratele mai mic, în comă, la spital! Medicii sunt sceptici în privința șanselor de supraviețuire

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost găsit inconștient de tatăl său. Acesta se află acum în comă, după ce a fost bătut de fratele mai mic. 

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost găsit inconștient de tatăl său. Acesta se află acum în comă, după ce a fost bătut de fratele mai mic.

Nelu Dădacea, în vârstă de 44 de ani, a fost bătut crunt de fratele său mai mic și a ajuns de urgență la Spitalul Județean Vaslui. Ulterior, însă, a fost transferat la Iași, însă starea lui de sănătate e critică și medicii sunt sceptici în privința șanselor de supraviețuire.

Pe 30 ianuarie, Nelu se afla în casa părintească, alături de tatăl și fratele său, Alin. Au consumat o cantitate de alcool însemnată, iar mai apoi cei doi frați s-au certat.

De la ceartă la bătaie n-a fost decât un pas. Nelu a fost bătut crunt de Alin, care, mai tânăr fiind, a reușit să-l lovească cu un corp contodent, în cap, pe fratele mai mare. Bărbatul s-a simțit rău după ce s-au bătut și a rămas în casa părintească. Dimineața, tatăl de 68 de ani, a mers să-l trezească, dar acesta era inconștient, fiind practic în comă, în urmă lovitorilor în cap primite de la fratele său.

Articolul continuă după reclamă

“Ambulanța din Bârlad a fost solicitată să intervină în localitatea Alexandru Vlahută pentru un bărbat în vârstă de 44 de ani care a fost victima unei agresiuni. Echipajul care a ajuns la fața locului a găsit pacientul inconștient, cu un traumatism cranio-cerebral sever, în comă profundă. Din declarațiile familiei reiese că agresiunea s-a petrecut în cursul serii trecute. Pacientul a fost intubat și ventilat mecanic, i s-au acordat celălalte îngrijiri medicale corespunzătoare și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgentă Vaslui” a precizat dr. Dan Ungureanu, conform Vremea Nouă.

Nelu Dădacea a fost imediat investigat la Computerul Tomograf, dar ce s-a descoperit i-a făcut pe medici să-l trimită imediat la Clinica de Neurochirurgie Iași. ”Pacientul a fost adus de Ambulanță inconștient, în comă de gradul IV. Investigațiile la CT au scos în evidentă un hematom masiv, starea pacientului fiind foarte gravă. A fost transferat la Clinică de Neurochirurgie Iași”, a precizat Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgentă Vaslui. Medici ieșeni sunt sceptici privind șansele de supraviețuire ale bărbatului.

IPJ Vaslui a deschis în acest caz un dosar penal pentru loviri și alte violente. ”Am fost sesizați de către un bărbat din Alexandru Vlahut. S-a deschis un dosar penal pentru loviri și alte violente, dar în funcție de evoluția stării de sănătate a victimei, se vor dispune măsurile legale în consecintă”, a precizat Bogdan Gheorghită, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Bilanț nou de decese din cauza gripei! S-a ajuns la 63 de oameni morți! În ce orașe s-au înregistrat ultimele decese... Medic din Teleorman, bătut de rudele unei fetițe, care a murit în drum spre spital! Doctorul a fost amendat pentru că a ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x