Antena Căutare

Cea mai mare DRAMĂ după accidentul din Ungaria A IEȘIT LA IVEALĂ. „I-a PIERDUT PE TOȚI!”

Primarul comunei Mica (Mureş), din care provin patru dintre victimele accidentului produs în Ungaria, a declarat pentru News.ro că o familie şi-a pierdut doi fii şi nora, iar tatăl băieţilor a scăpat doar pentru că s-a întors în ţară cu maşina, nu cu microbuzul implicat în accident. De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau 7 copii.

Primarul comunei Mica, Szekely Ladislau, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că de dimineaţă a vizitat două familii care au pierdut patru persoane în accidentul din Ungaria soldat cu nouă morţi.

”Patru dintre victime erau din comuna noastră. Şoferul era din satul Deaj, iar alţi doi bărbaţi tineri şi o femeie erau din satul Căpâlna de Sus, din aceeaşi familie. Am vizitat rudele îndoliate de dimineaţă, pentru a le asigura de tot sprijinul. Este multă durere, vă daţi seama, o singură familie a pierdut trei oameni dragi, doi băieţi şi pe nora. Sunt romi, am vorbit cu tatăl băieţilor, care a fost şi el la muncă în Slovenia, însă s-a întors cu maşina acasă, nu cu microbuzul, şi a ajuns cu doar două ore înainte. E foarte îndurerat... Au lucrat toţi în agricultură, pe o plantaţie de hamei şi veneau acasă cu bănuţii strânşi, că au mare nevoie, e o familie cu greutăţi ”, a povestit primarul.

Edilul spune că şoferul făcea transport internaţional de persoane cu microbuzul său şi mai avea un magazin alimentar în sat.

Articolul continuă după reclamă

”Şoferul avea asigurare atât pentru microbuz cât şi pentru pasageri. Am şi luat legătura de dimineaţă cu asiguratorul şi mi-a confirmat că va plăti daune pentru familiile tuturor celor nouă victime decedate, conform contractului”, a spus primarul comunei Mica.

Conform sursei citate, un alt pasager mort se trăgea din comună, însă s-a mutat în Agrişeu, localitate care este tot din judeţul Mureş şi de unde erau şi celelalte victime.

”Ceilalţi cinci morţi erau din Agrişeu, unul se trăgea tot de la noi din comună. Şi acolo e necaz mare, am aflat că în microbuz erau mama şi tatăl a şapte copii, care au rămas acum orfani”, a spus edilul.

Szekely Ladislau a declarat că cele două familii din care proveneau victimele din Deaj şi Căpâlna de Sus vor primi sprijin financiar de la Primăria Mica.

Rusalii 2018. Cum va fi vremea și prognoza meteo în România... BREAKING NEWS. Recomandarea specialiștilor: Evitați SĂ IEȘIȚI DIN CASE! Ce se întâmplă ACUM în Capitala României!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x