Antena Căutare

DRAMA LUI MARIO! A fost diagnosticat cu o boală cruntă, hifrocefalie, la DOAR 2 ANI

Singura lui şansă este o operaţie în Germania, dar costurile sunt peste puterea financiară a familiei. Au reuşit, cu ajutorul oamenilor de bine să strângă o parte din sumă.

Uneori, viaţa pune cea mai grea povară pe cei mai firavi umeri. Mario are doar doi ani şi se luptă pentru viaţa. Duşmanul este o tumoră uriaşă pe creier, care-i pune în pericol viaţa

Singura lui şansă este o operaţie în Germania, dar costurile sunt peste puterea financiară a familiei. Au reuşit, cu ajutorul oamenilor de bine să strângă o parte din sumă.

Însă adulţii nu au fost singuri care i s-au alăturat lui Mario în această luptă. Deşi, la rândul lor, au probleme, elevii Şcolii pentru Copii cu Deficienţe de Vedere i-au sărit în ajutor. Cum au ştiut mai bine. Au făcut felicitări şi semne de carte, pe care le vor vinde pe Internet. Banii vor merge în contul operaţiei care-i va salva viaţa lui Mario.

La doi ani, Mario este un luptător. Nu el a decis asta. Soarta nu i-a dat de ales. Pe umerii lui de copil a aruncat povara unei boli teribile.

Articolul continuă după reclamă

S-a depistat ca ar avea hidrocefalie si o tumora. A fost transferat la Bagdasar. Acolo imediat dupa RMN-ul efectuat s-a descoperit ca ar avea o tumoare foarte mare. Aproximativ 25 la suta din suprafata craniana.

A urmat o operaţie complicată, iar medicii de la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală au reuşit să extirpe o mare parte din tumora care-i punea viaţa în pericol lui Mario. Dar nu pe toată.

Mai are un rest tumoral, destul de mare, cam trei centimetri patrati in spatele ochisorilor, ii afecteaza si vederea.

Dar Mario este un luptător. Şi va trece şi peste această piedică nedreaptă pe care viaţa i-a pus-o în cale. Dar voinţa lui şi a părinţilor săi, din păcate, nu este suficientă. Are nevoie de 45 de mii de euro. O sumă uriaşă pentru posibilităţile familiei sale. În lupta sa nu este singur. Oamenii cu suflet l-au ajutat, în urma materialelor difuzate de Observator.

"Am reusit sa strangem o suma destul de frumusica. Aproximativ 32 de mii. Numai ca ne mai trebuie pana la 45 destui si timpul s-a cam scurs", spun părinţii copilului

Pentru a apuca să crească, să se bucure de viaţă, Mario are nevoie de o operaţie care se poate face doar în Germania. Iar timpul trece doar în defavoarea lui. Dar ajutorul a venit de acolo de unde se aşteptau mai puţin. De la elevii Şcolii pentru copii cu deficienţe de vedere din Buzău.

Mario a venit să-şi cunoască salvatorii. Încă nu înţelege tot ce se întâmplă în jurul său. Vrea mai mult să se joace. Şi fiecare jucărie colorată din sala de clasă îl tentează. Pentru părinţii lui, întâlnirea a fost una emoţionantă.


Toţi cei care vor să-l ajute pe Mario să trăiască pot face donaţii în conturile fundaţiei Mereu Aproape

CIF: 18212553

LEI: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500

EURO: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500

deschise la BRD GSG SMCC

Cod: SWIFT BRDEROBU

sau conturile:

LEI: RO54INGB0000999903691759

EURO: RO54INGB0000999904277693

Titular cont: Marian Tănase

Peştii se sacrifică pentru tot ceea ce iubesc! Horoscopul de joi, 22 mai 2014... Realitatea bate imaginaţia! Un angajat RATB vindea droguri la chioşcul de bilete...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x