Antena Căutare

Eurovision 2026. Cum se decide dacă Israel va participa sau nu la competiție

Participarea statului Israel la ediția din 2026 a Eurovisionului este supusă votului. Iată ce țări și-au exprimat deja opinia.

Galerie
Eurovision 2026, noi detalii despre votul în privința participării Israelului în competiție | GettyImages

După invadarea Ucrainei, Rusia a fost exclusă de la Eurovision. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat cu statul Israel, care din 2023 duce o politică de exterminare în Fâșia Gaza.

Mai multe state și-au exprimat revolta în privința continuării participării unui stat care comite genocid și epurare etnică la Eurovision. De asemenea, patru dintre ele au confirmat faptul că nu vor lua parte la concurs dacă statul Israel nu va fi exclus din competiție.

Această mobilizare nu este doar în cadrul competiției muzicale, ci și în lumea fotbalului.

Citește și: Eurovision 2025. Austria a câștigat marele premiu. JJ a cucerit cu melodia „Wasted Love”. Cum arată clasamentul

Articolul continuă după reclamă

Cum se va decide participarea statului Israel la Eurovision 2026

Organizatorii concursului Eurovision au anunțat că statele participante la competiție vor fi supuse unui vot în urma căruia se va decide participarea statulu Israel în 2026, conform unei surse.

Deși a avut loc deja o discuție pe această temă la începutul anului, membrii European Broadcasting Union (EBU) nu au ajuns la un acord. Astfel că, discuția se va relua în această toamnă.

În cursul zilei de joi, președintele EBU a trimis o scrisoare către toți membrii în care anunța că votul în privința participării statului Israel la Eurovision 2026 va avea loc în noiembrie.

„Putem confirma că a fost trimisă o scrisoare de către consiliul executiv al Uniunii Europene de Radiodifuziune directorilor generali ai tuturor membrilor noștri, informându-i că un vot privind participarea la concursul muzical Eurovision 2026 va avea loc în cadrul unei reuniuni extraordinare a adunării generale a EBU, care va avea loc online la începutul lunii noiembrie”, este precizat în comunicatul de presă.

Citește și: Ce oraș va găzdui Eurovision 2025. Elveţia este țara care va organiza concursul muzical ediția viitoare

Patru țări au avut declarații vehemente la adresa acestei situații. Slovenia, Irlanda, Olanda și Spania au declarat că nu vor participa la Eurovision 2026, dacă statul Israel va fi invitat.

De asemenea, Islada și Belgia au făcut afirmații asemănătoare, însă vor da un răspuns final după ce comisia va prezenta decizia oficială.

În schimb, Malta, Croația și Australia au afirmat că vor participa la competiția de anul viitor indiferent de rezultat.

La începutul acestui an, Germana și Italia au declarat că se vor retrage dacă statul Israel este interzis din competiție.

„Fiecare membru decide dacă doreşte să participe la festival şi vom respecta orice decizie luată”, este declarația organizatorilor.

UER a decis să prelungească până la jumătatea lunii decembrie termenul acordat ţărilor pentru a-şi confirma participarea la concursul Eurovision 2026 de la Viena, fără riscul de sancţiuni financiare.

Citește și: Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, desființat de public după ce a anunțat că este non-binar. Mihai Trăistariu reacționează

„Participarea Avrotros la Eurovision 2026 nu va fi posibilă atât timp cât statul Israel va rămâne în cadrul UER (Uniunea Europeană de Radiodifuziune şi Televiziune)”, se arată în comunicatul audiovizualului public olandez.

Dimpotrivă, „dacă UER decide să nu admită statul Israel, Avrotros va fi fericită să participe anul viitor”, adaugă acesta, conform news.ro.

Eurovision 2026 a ajuns la cea dea 70-a ediție și va avea loc în Viena.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Eurovision revine la Viena, templul muzicii clasice preferat în locul oraşului montan Innsbruck, a anunţat miercuri postul public de radio şi televiziune austriac ORF, organizatorul concursului de muzică de anul viitor, a cărui finală este prevăzută pentru 16 mai.

Citește și: Emmanuel Macron, blocat de coloana oficială a lui Donald Trump. Cum a reacționat președintele francez | VIDEO

Capitala cu peste două milioane de locuitori s-a înscris în cursă cu sloganul „Europe, shall we dance?” (Europa, dansăm?), încurajată de succesul ediţiei din 2015, după triumful drag queen-ului cu barbă Conchita Wurst.

De data aceasta, tânărul artist JJ, un contratenor austro-filipinez în vârstă de 24 de ani, a cucerit trofeul.

„Reputaţia Vienei, considerat unul dintre cele mai importante oraşe din lume din punct de vedere muzical, şi poziţia sa în inima Europei o fac oraşul gazdă ideal” pentru această a 70-a ediţie a concursului, a spus într-un comunicat Martin Green, directorul Eurovision, conform news.ro.

Câştigătorul concursului Eurovision din acest an, cântăreţul austriac JJ, a cerut ca statul Israel să fie exclus din competiţia de anul viitor. De asemenea, el şi-a exprimat regretul faţă de participarea statului Israel la concursul din acest an, în ciuda genocidului din Gaza.

Citește și: Biserica Sfânta Familie din Gaza, distrusă de un atac israelian mortal. Doi demnitari creștini au vizitat enclava palestiniană

Eurovision a fost criticat pentru că a permis statului Israel să participe la concurs în pofida războiului devastator din Gaza. În acest an, activiştii pro-palestinieni au organizat proteste. Rusiei nu i s-a permis să participe la Eurovision de la invazia Ucrainei din 2022.

„Este foarte dezamăgitor să văd că statul Israel continuă să participe la concurs”, a declarat contratenorul în vârstă de 24 de ani într-un interviu pentru cotidianul spaniol El País. „Mi-aş dori ca Eurovisionul de anul viitor să aibă loc la Viena, fără Israel”, a adăugat el, conform news.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Dar mingea este în terenul” organizatorului, European Broadcasting Union (EBU), a spus el. „Noi, artiştii, nu putem decât să ne exprimăm opiniile pe această temă.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Premieră la Miss Universe. Cine va reprezenta pentru prima dată Palestina: „Port vocea unui popor care refuză să fie redus...”

JJ, al cărui nume real este Johannes Pietsch, a cerut, de asemenea, „o mai mare transparenţă” în ceea ce priveşte votul public, după ce cântăreaţa israeliană Yuval Raphael a fost propulsată pe locul al doilea.

„Anul acesta, totul s-a întâmplat într-un mod foarte ciudat”, a declarat JJ.

În 2025, pentru al doilea an consecutiv, România nu a participat la Eurovision din cauza „constrângerilor financiare”.

Prin ce trece un bărbat care și-a cumpărat un apartament nou. Coșmarul care îl face să creadă că nu o să poată locui aco... Rezultate Loto azi, 28 septembrie 2025. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Rezultate Loto azi, 26 aprilie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 26 aprilie 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Rezultate Loto, 23 aprilie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de pe 26 aprilie
Rezultate Loto, 23 aprilie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de pe...
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent
Marjorie de Sousa rămâne internată în spital. Care este starea de sănătate a vedetei în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un orășel japonez de la poalele Muntelui Fuji și-a anulat festivalul de cireși înfloriți ca să scape de turiști. N-a funcționat
Un orășel japonez de la poalele Muntelui Fuji și-a anulat festivalul de cireși înfloriți ca să scape de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Nicușor Dan se întâlnește cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților! „Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator!“
Nicușor Dan se întâlnește cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților! „Îmi voi exercita... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Momente dramatice pentru Andreea Sasu! Vedeta este internată din nou de urgență. Mesajele sfâșietoare ale lui Philipp Plein
Momente dramatice pentru Andreea Sasu! Vedeta este internată din nou de urgență. Mesajele sfâșietoare ale lui... Kudika
Anunțul momentului. PSD și AUR fac echipă în Parlament. Ce au decis Sorin Grindeanu și George Simion
Anunțul momentului. PSD și AUR fac echipă în Parlament. Ce au decis Sorin Grindeanu și George Simion Redactia.ro
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor:
Moarte şocantă a unei fetiţe de 2 ani din Constanţa. Ce spun vecinii părinţilor: "Ştiu de o mică neatenţie" Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon
Tartă cu rubarbă și aluat cu scorțișoară. Desert simplu și delicios, de sezon Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x