Un an. Un an de durere cumplită şi de întrebări care nu şi-au găsit răspunsul nici măcar acum. Atât a trecut de la tragedia din Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa Aura Ion şi pilotul Adrian Iovan, după ce avionul în care se aflau a aterizat forţat şi au stat ore îndelungate în frig.
Nu au găsit încă un vinovat pentru accidentul din munţi, motiv pentru care acum, tot ce i-a rămas familiei studentei Aurei Ion sunt momentele inedite, pe care le-au petrecut.
În exclusivitate, pentru www.a1.ro, Mariana Ciucă, sora Aurei Ion, a acceptat să vorbească despre cele mai frumoase momente petrecute alături de fiinţa care îi aducea mii de zâmbete.
A trecut un an de la moartea Aurei. Cum ţi-o aminteşti? Cum era Aura în momentele în care era fericită?
Aura rezona o energie pozitivă în tot ce făcea. Era numai spirit în tot ce făcea, dar ştia să trateze cu seriozitate şi interes ceea ce avea importanţă. Ea nu era era de o aşa natură în care să rodească răul, se gândea mai puţin la ea şi punea oamenii pe care îi cunoştea pe primul loc. Mă uimea mereu câtă bunătate, lumina şi precizie se poate ascunde în sufletul unui om care afişează o latură dură la exterior. Mereu, când o priveam, mă gândeam că un om care rade din toată inima aşa că ea, trebuie să fie un om fericit şi împlinit prin ce face. Întotdeauna am ştiut că e ceva deosebit cu ea şi îi spuneam "Tu parcă nu eşti de aici, totul e diferit la tine."
Poţi să-mi povesteşti care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu ea?
Îmi amintesc cu drag, când mergeam la pescuit cu tată, ea era micuţa, avea 4 ani, fiind foarte autoritară de mică, întotdeauna ajungea să mă tragă de par, în încercările mele eşuate de a o încălţa. Avem şi acum o înregistrare video, a acelui moment. Este şi va rămâne o amintire a unor vremuri minunate.
Tu eşti sora mai mare. Bănuiesc că deseori, ca orice copil mai mic, făcea şi mici nazbatii. Care a fost "boacăna" făcută de Aura?
Într-o zi de weekend, părinţii erau plecaţi la ţară, eu eram în living, citeam o carte, iar din poziţia în care mă aflăm puteam vedea holul şi intrarea la bucătărie. La un moment dat, Aura alerga pe hol spre bucătărie, intră în bucătărie şi dintr-o dată se aude zgomot puternic! Am fugit repede în direcţia ei, când am deschis uşa de la bucătărie, Aura era acoperită într-un val de cenuşă, tocmai ce uitase cartofii prăjiţi pe foc şi se făcuseră scrum. Zâmbea vinovată!
În încercarea ei de a salva situaţia a turnat apă în tigaie, moment în care s-a creat o mini explozie, care a cuprins perdeaua şi pereţii. A durat câteva zile bune să curăţăm pereţii, dar din fericire părinţii ne-au iertat.
Cum îţi aminteşti vacanţele din copilărie? Ce îi plăcea să facă atunci când nu trebuia să înveţe?
Vacanţele din copilărie, au cea mai mare încărcătură emoţională, atunci am petrecut cele mai frumoase clipe împreună, ne aventuram în tot felul de expediţii şi proiecte în jurul gospodăriei, iubea animalele şi îi place să citească! Când aveam timp liber, se retrăgea într-un colţ din grădina cu o pătură şi citea toată ziua! Iubea cărţile!
Au fost primele sărbători de iarnă fără ea. Cum aţi petrecut? Cum i-au simţit lipsa părinţii vostrii?
Sărbătorile au fost destul de dificile, motiv pentru care am decis să ne reunim şi să încercăm să ne susţinem emoţional. În familia noastră, Crăciunul a avut mereu o nuanţă veselă şi de dată această, lipsa ei a fost infinit de tristă, am încercat să zâmbim şi să acceptăm situaţia, în semn de respect faţă de ea şi tot ce a realizat, în timpul când a fost în viaţă.
Acum, la un an de la tragedie, ce ştiţi despre anchetă? În ce stadiu se află?
Deşi a trecut aproape un an de la momentul catastrofei aviatice, când sora mea Aura Ion şi-a pierdut viaţa, prin expunere îndelungată la frig, nici până acum nu avem o persoană faţă de care să se fi început urmărirea penală. Probabil că se vrea că mortul să fie din nou găsit vinovat, aşa cum se întâmplă în situaţii de genul acesta, cu o miza foarte importantă
Ce părere ai despre accidentul de la Siutghiol, cel în care şi-au pierdut viaţă trei oameni? Ce ai simţit când ai auzit despre acesta?
Este regretabil ce s-a întâmplat, patru oameni şi-au pierdut viaţa, am văzut în sursele din presă că au fost găsiţi foarte tarziu. Dacă într-adevăr aceasta este realitatea, tot ce pot să spun este că ne confruntăm cu o situaţie intolerabilă care ar trebui sancţionată aspru, pentru că se dovedeşte încă o dată că cei care erau obligaţi şi aveau atribuţii prin lege să intervină nu au făcut-o, sau au făcut-o în mod defectous, deşi dispun de dotări pentru că s-au făcut investiţii mari în aparatură, aceştia se dovedesc a fi incapabili în scopul salvării de vieţi omeneşti. În această situaţie, încă o dată încrederea opiniei publice în instituţiile statului este ştirbită!
Ţinând cont de pasiunea ei pentru medicină, de faptul că tot timpul îşi dorea să ajute oamenii, cum crezi că ar fi fost evoluţia ei profesională dacă ar fi trăit?
A dorit să facă voluntariat deoarece a crezut că o poate ajută mai departe în meseria de medic. Spunea că învaţă multe prin faptul că ia parte la transplant şi se bucură că are o ocazie pe care nu toţi o au. Simţea că se implică în ceva important şi nu a ezitat să meargă deşi era conştientă de riscuri. Spunea că e important să faci ceva, să iei o decizie curajoasă şi să nu te împotmoleşti în obstacole neimportante. Sunt covinsă că ar fi fost excepţională şi ar fi realizat lucuri măreţe, de aici şi tristeţe şi regretul că nu a reuşit să se bucure de rezultatele muncii ei! Când avea practică la spital , citea foarte multe articole de medicină, de fiecare dată când întâlnea câte un pacient grav bolnav se documenta şi ne povestea despre acea persoană, despre viaţa ei. Nu era obligată să citească acele articole, dar m-a frapat că voia să ştie oricum, se implică mult şi ştia că este vorba de vieţi.
