Antena Căutare

Fondul clasei, ilegal sau nu? Câți bani dau părinții, în 2019, la fondul școlii și în ce condiții

Fondul clasei a iscat numeroase discuții în 2019, fostul ministru al Educației susținând chiar că este ilegal. Câți bani dau părinții la fondul școlii și în ce condiții

Fondul clasei

Fondul clasei a iscat numeroase discuții în 2019, fostul ministru al Educației susținând chiar că este ilegal. Câți bani dau părinții la fondul școlii și în ce condiții

Strângerea de bani pentru fondul clasei este ilegală, spunea fostul ministru al Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, în opinia căreia această inițiativă aduce "mai multă imagine negativă" școlii. Mai mult, fostul ministru susținea că intenționează să introducă o lege prin care fondul clasei să fie declarat ilegal. Momentan însă, legea nu interzice strângerea de bani pentru fondul școlii.

Strângerea de bani de la părinții elevilor pentru fondul clasei este o practică răspândită în școlile din România și se inițiază la fiecare început de an, sumele fiind destinate, cumpărării de materiale didactice și diferitelor reparații.

Fondul clasei. În ce condiții este legal

Articolul continuă după reclamă

Legea educaţiei permite ca cetăţenii să facă donaţii sau sponsorizări către şcoală (conform articolului 108) într-un cadru legal, prin contract.

Părinții fac parte, ca membri în Consiliul de Administrație, din structurile de decizie ale instituției, iar în calitate de parteneri au reprezentare oficială, permanență prin comitetele de părinți pe clasă și comitetul de părinți pe școală. Ultimul este un for cu personalitate juridică, se alege anual prin votul adunării generale a părinților școlii, își poate asigura venituri financiare, administrate prin cont bancar, conform legislației în vigoare.

În realitate, de multe ori banii nu ajung în contabilitatea şcolilor, ci se strâng de o persoană sau de asociaţiile de părinţi, iar acestea fac achiziţii în numele şcolii. Numeroşi părinţi dau bani asociaţiei, dar nu primesc nicio chitanţă în schimbul lor.

Veniturile din fondul clasei, destinate exclusiv susținerii activității instructiv-educative, vizează cu precădere optimizarea bazei material-didactice, iar bunurile obținute pe această cale devin obiecte de inventar în patrimoniul unității școlare.

Câți bani se dau la fondul clasei 2019

În general, banii pentru fondul clasei sunt strânși de dascăli sau de un părinte, fie pe bază de cotizații de membru acolo unde sunt asociații non-profit, fie pe bază de contribuție individuală, pentru cine dorește.

La școală generală, bugetul pentru fondul clasei pornește de la 10 lei și ajunge până la 100-150 de lei pe semestru, iar banii se duc nu doar pe materiale școlare dar și pe aspecte care ar trebui rezolvate de conducerea școlii sau de autoritățile locale.

Citește și: Listă completă rechizite pentru clasele primare 0-4 și gimnaziale 5-8

Pentru reparaţiile şcolilor, dotări, pază şi alte servicii sunt responsabile primăriile, dar de multe ori directorii unităţilor de învăţământ nu-i deranjează pe primari cu lista de cereri, preferând să accepte ca aceste cheltuieli să fie făcute din bugetul părinţilor prin ceea ce se numește fondul clasei sau fondul școlii.

Citește și: Cum alegi cele mai bune ghiozdane pentru copii și la ce să fii atent

Fondul clasei la grădiniță

Ca și în cazul banilor pentru fondul școlii, în cazul preșcolarilor se strâng bani de fondul clasei pentru grădiniță.

Sumele, stabilite la şedinţele cu părinţii, sunt destinate diferitelor reparaţii în sala de clasă, schimbării mobilierului, dotării clasei cu diferite jucării și materiale didactice pentru copii. Și în cazul banilor strânși la fondul clasei pentru grădiniță, sumele variază destul de mult, ajungând poate și la câteva sute de lei pentru un copil.

Citește și: Fondul clasei este ”ilegal”. Legea care le va interzice profesorilor să mai strângă bani de la părinți

Prahova: Bărbat cercetat penal în alt dosar, reţinut în cazul furtului mai multor obiecte care constituie corpuri delict... Giurgiu: O femeie a murit şi alte cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate un micr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x