Antena Căutare

Fotografii-document din timpul evenimentelor din decembrie '89, în exteriorul Muzelui Naţional de Artă al României

Fotografii realizate în timpul evenimentelor din decembrie '89 sunt prezentate în exteriorul Muzelui Naţional de Artă al României.

O serie de panouri care arată pierderile uriaşe pe care le-au suferit atât clădirea fostului Palat Regal, cât şi o parte dintre lucrările aflate în patrimoniul MNAR, ca urmare a evenimentelor de la sfârşitul acelui an, sunt montate pe gardul din faţa MNAR.

La finalul anilor 1980, Muzeul Naţional de Artă al României era situat în aripa Ştirbei Vodă a fostului Palat Regal. În ianuarie 1990, muzeul a primit în administrare întreaga clădire, avariată în proporţie de 90% în timpul Revoluţiei. Incendiul declanşat atunci s-a propagat şi în laboratorul de pictură, ceea ce a dus la distrugerea operelor de artă care se aflau acolo, în timp ce alte zeci de lucrări au fost grav afectate şi au necesitat ample restaurări, desfăşurate atât în laboratoarele de specialitate ale muzeului, cât şi cu ajutorul unor specialişti din ţară şi din Olanda, SUA, Franţa, Italia.

Timp de un deceniu muzeul a rămas închis pentru ample lucrări de renovare şi reamenajare, interval în care, pentru a-şi valorifica patrimoniul, a organizat numai expoziţii temporare, atât la sediul său cât şi în străinătate. Începând cu luna mai 2000, au fost deschise, succesiv, Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) şi Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

Imagini impresionante, o parte dintre acestea făcute publice în premieră, arată clădirea în flăcări, cu pereţi exteriori distruşi şi lucrări împuşcate, sfâşiate sau crăpate. În paralel cu imaginile lucrărilor grav afectate, sunt expuse fotografii cu aceleaşi opere de artă după restaurare, mărturie a profesionalismului restauratorilor care au muncit pentru a reda publicului aceste exponate de valoare inestimabilă.

Articolul continuă după reclamă

„Prin această expoziţie, ne-am dorit să facem cunoscut efortul depus pentru a salva, păstra şi reface atât clădirea fostului Palat Regal, cât şi patrimoniul MNAR. A fost o muncă uriaşă, desfăşurată atât pe perioada evenimentelor din timpul Revoluţiei, când angajaţii au reacţionat prompt pentru salvarea lucrărilor, pe care le-au dus în depozite, cât şi în perioada de după, când s-a lucrat intens pentru a putea redeschide muzeul. Ne bucurăm că acum, după 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, Palatul este integral restaurat şi redat circuitului public, iar multe dintre «suferinţele» operelor de artă sunt vizibile doar pentru ochiul antrenat al restauratorului de profesie”, a transmis într-un comunicat arh. Liviu Constantinescu, manager interimar al muzeului.

Alte 40 de panouri expuse cuprind imagini din arhiva fotografică a agenţiei naţionale de presă realizate în timpul evenimentelor din decembrie '89.

Sursa : news.ro

Noi dezvăluiri despre cazul Caracal. Colega Luizei Melencu, audiată a cincea oară: ”Mi-au zis să nu vorbesc urât despre ... CNAIR atrage atenţia asupra unui portal fals pentru achiziţia rovinietei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x