George, baiatul fara maini care "simte" muzica

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Parintii mai aveau trei. Trei surori. Oameni amariti, din Timis. N-au avut bani de ecografii amanuntite. De fapt, pe vremea aia nici nu existau 3D, 4D, 5D, 9D...George a venit pe lume fara manute. Ursitoarea romanca a suspinat dar i-a pus stampila pe frunte: Condamnat! Urma sa fie considerat handicapat, dat spre un centru al copiilor cu dizabilitati. In cel mai fericit caz, ajungea cersetor pe Bega. In cel mai rau...

Uristoarea americana a vrut altfel. Mai vazuse zeci de mii de astfel de cazuri. Nu era treaba ei sa se bage in tara aia comunista pana mai ieri, dar micutul respira viata. Asa ca i-a intrat in mintea lui Sharon. Sharon din Virginia. I-a pus, acolo, in creier, samanta. La inceput, n-a avut curajul sa-i spuna lui Mike. Gandea ca o sa o creada nebuna. "Era ceva diferit, nu aveam experienta in astfel de cazuri", povesteste ea. La un microfon distanta, sotul confirma povestea. S-a speriat la inceput dar, odata, cand mergea cu masina spre serviciu, a oprit, a tras aer in piept, si-a sunat sotia si i-a spus: "Fa-ti bagajele, plecam in Romania!". Isi aduc aminte si acum: femeia a tipat de bucurie ca si cum ar fi fost Craciunul!

Noi nu ne vindem tara, nu ne vindem tara!

Au ajuns aici, intr-o Romanie in care pensionarii, agitand sacosele goale, urlau: "Nu ne vindem tara! Nu ne vindem tara!" Au dat peste o birocratie crunta, miliarde de acte. Haha, culmea, ei, invatati sa rezolve totul cu un click si cu o carte de credit! Dar n-au disperat. Stiti de ce? Raspunde Sharon: "L-am privit in ochii mari si caprui si ne-am dat seama ca micutul merita o sansa!". Haideti sa recunoastem: numai un american poate spune si face asta. Numai un american! De la Washington incoace, de la Lincoln incoace, de la Roosvelt incoace, oamenii astia gandesc altfel. Priviti imaginile: Sharon si Mike vorbesc degajati despre asta, pe marginea unei piscine. Despre un copil nascut fara maini, despre ideea de a-l adopta, de a-l interga in familie, la doar 8.117 kilometri distanta. Priviti, va rog, si mai bine: in spatele lor, galagiosi, niste pusti arunca la un cos de baschet, chiar din piscina. Sunt naturali. Toti sunt naturali. La noi, o baba cu batic tras pe ochi si legat strans, strans sub barbie ar fi plans si deplins soarta micutului, in timp ce prin curte ar fi alergat doua gaini.

George, mamu si dadu

George, din Timis, a devenit George din Virginia. Nu, nu e bine, scuze! George din Timis a ramas George din Timis. Hai, sa bagam replica aceea plina de limba de lemn cu: "Dar a inceput o noua viata"! Insa micutul chiar a inceput o noua viata. "Era alb, slab", rememoreaza Sharon. Cu toate acestea, pastreaza imagini cu un baietel...normal. Stiti, pozutele acelea dragi oricarui parinte cand vrea sa-si aduca aminte: bebele cu laptic la gura, bebele plin de ciocolata, bebele la primii pasi, bebele...

"A spus mamu si dadu", retraieste Mike. Ceva intre romana si limba lui Shakespeare. Nici mama, nici mami, nici tata, nici dady..."Mamu si dadu". Logic, primele cuvinte ale unui om. Pentru ca pentru ei, George asta era.

Picioarele i-au devenit maini. S-au adaptat incredibil. Apoi, gesturile americanesti, cele de care nicio alta natie pe intinderea asta nu e capabila. Micutii, piticii aia de 7-8 ani, neinvatati de nimeni, se descaltau, cu totii, cand se jucau cu George, din respect pentru prietenul lor. Nu-l numeau handicapat, nu-l scuipau, nu-l injurau, nu radeau de el. Evitau sa incepa un meci de baseball ori de fotbal american. Intelegeti de ce! Din ochi isi faceau semne si pricepeau Apoi, profa de muzica. L-a invatat sa cante la violoncel, la chitara, la pian. Se descalta si performa alaturi de el.

George a urcat filmuletul cu el cantand "Iris", al baietilor de la Goo Goo Dolls, pe "Youtube". Avea 500 de vizualizari. A 501 a venit de la tobosarul trupei. L-au chemat la concert. Direct pe scena, nu in fata ei! Iarasi, tipic american. "A fost delir. Fetele, fanele, s-au urcat pe scena si au dat sa ma pupe. Nu stiam ce sa fac!", spune George. Si trage cu coada ochiului la Victoria, prietena sa. Da, logic, are si o prietena. Dialog:

"L-ai vazut si ce s-a intamplat? Ti-a pasat ca nu are maini?" "Nu, chiar deloc! Nu ma deranjeaza! Cateodata, chiar uit ca nu are maini. E totul atat de natural". Pentru a patra oara, tipic americanesc. Chiar asa, de ce ar interesa-o cand SMS-urile cu "Te iubesc!" ii sunt livrate, la timp, zi de zi, mai exact decat TNT-ul?

Are carnet, de un an si jumtate. Se urca in masina, isi pune centura. Pana sa se prinda, unii cred ca e un adolescent care face glume proaste. Apoi, il saluta. "E un sofer extrem de sigur. N-am teama cu el", spune Victoria.

Invariabil, vorba curge si spre mama si tatal din Romania. "Stiu ca mai am patru surori. Am vorbit cu ele pe Facebook. Nu-i urasc ca m-au dat spre adoptie, din contra, vreau sa le multumesc! Au stiut ca aici voi avea mai multe posibilitati!", spune tanarul care a tinut coperta "Richmond Times". Cadrul e strans, doar pe chipul sau. Vorbeste o engleza de pe Tamisa, imperecheata cu o americaneasca de-a lui Heminghway. Nici nu-ti dai seama ca....Stop! Nici nu ai de ce sa-ti dai seama! Domnule operator, poti largi cadrul? Asaaa, asa e bine! Sa se vada ca George Dennehy e un tip care iubeste, canta la chitara, primeste pupicuri si conduce.

Adica e om!