Un microbuz s-a ciocnit, vineri, pe DN 72, în zona Nisipuri, judeţul Dâmboviţa, cu o autoutilitară. Șoferul microbuzului, din cauza căruia s-ar fi produs accidentul, a fost rănit.
„Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor. Din primele date, şoferul microbuzului nu ar fi păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de autoutilitară'', precizează IPJ Dâmboviţa.
Microbuzul efectua ruta Târgovişte - Ploieşti.
În microbuz erau pasageri, dar aceştia nu au fost răniţi.
Poliţia urmează să stabilească numărul celor din microbuz.
„Nu avem aceste date, întrucât la momentul sosirii echipajului de Poliţie unii dintre pasageri nu se mai aflau la faţa locului'', a spus, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Ciurea.