Douăzeci de hectare de vegetaţie uscată sunt afectate de un incendiu, miercuri, în municipiul Tulcea, pompierii intervenind pentru ca flăcările să nu ajungă la casele aflate în apropiere. În ultima lună, peste 50 de incendii s-au produs în judeţul Tulcea, fiind afectate 2.500 de hectare.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare, în zona Baltag din municipiul Tulcea.
La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Pompierii intervin pentru a limita efectele acestui incendiu şi pentru a împiedica flăcările să ajungă la casele din zonă.
De la începutul lunii februarie şi până în prezent pompierii tulceni au intervenit la mai bine de 50 de incendii de vegetaţie uscată, suprafaţa afectată fiind de peste 2.500 de hectare.