Antena Căutare

Internetul, completarea manualelor! Ce site-uri și aplicații pot fi folosite de elevi

Indiferent cât de mult i-am condamna pe cei mici că stau toată ziua pe Internet, trebuie să admitem că e principala lor sursă de informaţii. Vor să înveţe la istorie, în mod sigur găsesc un documentar, care să-i ajute să asocieze informaţia cu imaginea. Şi e valabil pentru mai multe materii.

Indiferent cât de mult i-am condamna pe cei mici că stau toată ziua pe Internet, trebuie să admitem că e principala lor sursă de informaţii. Vor să înveţe la istorie, în mod sigur găsesc un documentar, care să-i ajute să asocieze informaţia cu imaginea. Şi e valabil pentru mai multe materii.

Aici vorbim despre copii care au o manieră alternativă de a învăţa. Majoritatea, însă, preferă să acceseze site-uri unde să le fie livrate de-a gata referate sau rezolvări la matematică. Problema e că doar anumite site-uri de acest gen sunt de încredere.

Istorie, matematică, fizică, limba română, chiar şi geografie. Sunt doar câteva dintre materiile la care putem exersa după ore, dar doar dacă accesăm site-urile potrivite.

„Cel mai uşor este să intrăm pe Google, să vedem ce am nevoie să căutăm şi să plecăm de la acele cuvinte-cheie. Pornim căutarea şi vom găsi mai multe rezultate, inclusiv meditaţii video”, a explicat Mihai Toma, expert IT.

Iar adolescenţii au şi câteva site-uri preferate. Cele mai multe conţin informaţii din toate domeniile.

Printre site-urile cele mai accesate de elevi sunt platforme care oferă atât exerciţii, cât şi soluţii. Dar profesorii le recomandă elevilor să apeleze la creativitate dacă vor să se diferenţieze.

SITE-URI PREFERATE DE ELEVI

  • www.biblioteca.regielive.ro
  • www.e-referate.ro
  • www.pbinfo.ro
  • www.referatele.com
  • www.scribd.com

„Este important ca elevii să se informeze din surse variate, chiar şi din mediul online, dar bineînţeles că trebuie să fie abilitaţi, în sensul de a putea opera o selecţie pertinentă în raport cu posiblităţile vârstei lor, în ceea ce priveşte corectitudinea informaţiilor”, a precizat Ileana Rusenescu, profesoară.

Site-urile pe care elevii le accesează de cel puţin o dată pe zi sunt utile, dar sunt şi o sursă de viruşi! O spun experţii în securitate cibernetică, care au făcut public un raport din care se vede clar că foarte multe fişiere care par eseuri sau chiar capitole de manual sunt infectate. Într-un singur an, specialiştii au descoperit peste 53 de mii de fişiere "bolnave".

Ciberneticienii au constatat că, din august 2018 şi până în iulie 2019, peste 100 de mii de utilizatori au fost ţinta unui număr triplu de atacuri cibernetice. Făcând un calcul simplu, reiese că un singur utilizator al unui astfel de site a fost atacat, în medie, de 3 ori. Iar majoritatea viruşilor au fost descoperiţi în manualele de engleză şi română, dar şi în eseuri pe tot felul de teme.

Amendă record în Franța luată de un român: 26.250 de euro! Care este motivul pentru care șoferul trebuie să plătească s... Trecere de pietoni inteligente, dotate cu senzori de prezență. Ce oraș din România va primi buget pentru ele?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x