Antena Căutare

Meteorologii avertizează: COD GALBEN de ninsori şi viscol! Vezi care sunt zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de vineri de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 14.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de vineri de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 14.00.

Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării vor fi sub avertizare de ninsoare şi vânt. La rafală, acesta va depăşi 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în a doua parte a zilei de vineri şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea, unde va continua să ningă, în general slab, până sâmbătă după-amiază.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Oltenia şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, în regiunile sudice, dar şi la munte, unde va atinge la rafală peste 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, 80 de kilometri pe oră. Vântul se va diminua în intensitate în cursul zilei de sâmbătă.

În regiunile sudice, vântul se va intensifica de vineri dimineaţă, iar ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului, a precizat ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.

Anunţul de ULTIMĂ ORĂ făcut de meteorologi: Se strică vremea! Ninsorile şi viscolul vor pune stăpânire pe România... Iubirea a băgat-o în spital, iar acum îi este teama că o va duce în mormânt! Strigătul DISPERAT al unei tinere mame...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x