Antena Căutare

O fetiţă de şapte ani din Bocșa e pe punctul de a fi despărţită de asistentul maternal care a crescut-o, deşi acesta susţine că a depus dosar de adopţie

Potrivit reper24.ro, Gabriela, care astăzi are 7 ani, a fost crescută de un asistent maternal din Bocşa de la vârsta de un an şi două luni. Familia mai are nouă copii şi a adoptat o fetiţă pe care a avut-o ani de zile în plasament.

O fetiţă de şapte ani este pe punctul de a fi despărţită de asistentul maternal din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, care a crescut-o de la vârsta de un an, deşi acesta susţine că a depus la Protecţia Copilului dosar de adopţie şi a avut loc chiar şi o şedinţă evaluare. Fetiţa ar urma să fie adoptată de o familie din Timişoara, deşi nu doreşte să plece.

Potrivit reper24.ro, Gabriela, care astăzi are 7 ani, a fost crescută de un asistent maternal din Bocşa de la vârsta de un an şi două luni.

Familia mai are nouă copii şi a adoptat o fetiţă pe care a avut-o ani de zile în plasament.
„Acum câteva zile am primit o somaţie că în data de 3 iulie va trebui să o predăm pe micuţa Gabriela. Problemele au demarat destul de rapid şi de ascuns. Era o fetiţă cu multe dificultăţi şi am zis că ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem tot ce putem să o recuperăm, iar astăzi pot spune că, parţial, este recuperată. Are probleme de sănătate, care sunt din naştere” , a declarat asistentul maternal Cornelia Miloş, citată de reper24.ro.

Femeia a povestit că, la câteva zile după ce au luat-o în plasament, Gabriela a făcut spasmul hohotului de plâns, diagnostic stabilit de un medic specialist din Timişoara. În urma tratamentului, starea fetiţei s-a îmbunătăţit.

Articolul continuă după reclamă

Femeia povesteşte că, în momentul în care familia din Timişoara care doreşte să o adopte pe Gabriela a început să facă vizitele de potrivire, Gabriela a crezut că sunt prieteni de familie. În momentul în care a aflat că aceştia doresc să o ia de la cei care au crescut-o, stările emoţionale şi comportamentul Gabrielei s-au schimbat brusc.

„Vizitele şi vestea adopţiei de către o altă familie, au creat stări vulnerabile, extreme, şi o repulsie a Gabrielei pentru orice vizită. La şcoală m-a întrebat chiar şi doamna învăţătoare ce se întâmplă cu Gabriela: nu-şi mănâncă pacheţelul, nu mai comunică cu nimeni, plânge, stă singură la geam. Noi am încercat să o pregătim pentru o eventuală adopţie, dar am creat durere în sufletul ei”, mai povestit femeia.

Aceasta susţine că a notificat Protecţia Copilului că vrea să o adopte pe Gabriela, ba chiar a depus dosarul şi a avut loc şedinţa de începere a perioadei de evaluare. La câteva ore, însă, după şedinţa de evaluare, femeia a fost notificată că trebuie să predea fetiţa pentru a fi adoptată de o altă familie.

Sursa : news.ro

CFR: Şase trenuri stau în gări după ce a fost oprită temporar circulaţia feroviară!... Accident cu şase răniţi pe DN 1, în județul Brașov, după ce două maşini s-au ciocnit...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
(P) Cum să organizezi o seară de poker cu prietenii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
(P) Echipamentul dentar accesibil nu înseamnă automat compromis
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x