Antena Căutare

Vor intra sau nu orașul Pitești și alte 11 localități în carantină? Oficialii din Argeş au controlat pieţele, terasele şi toate locurile aglomerate

Oficialii din Argeş mai au câteva zile sa îi facă pe oameni s înțeleagă ca trebuie sa respecte regulile. Prefectul a luat azi la pas pieţele, terasele şi toate locurile aglomerate. Oamenii nu par impresionaţi, nici de cifre, nici de amenzi.

Sunt mai mulţi bolnavi raportaţi azi faţă de ziua de ieri şi cu 4.000 de teste mai puţin efectuate. Avem peste 1.100 de cazuri noi confirmate astăzi, iar mai multe comunităţi sunt monitorizate de autorităţi din cauza numărului mare de infectaţi.

Următoarele trei zile sunt critice pentru judeţul Argeş. Numai astăzi au fost anunţate 106 cazuri noi de coronavirus, adică 10% din totalul îmbolnăvirilor pe toată ţara. Luni, autorităţile vor decide dacă Piteşti şi alte 11 localităţi vor intra în carantină. Până atunci, acestea sunt monitorizate, dar există riscul ca lista să se extindă între timp. Un nou focar a apărut la Călineşti într-un centru pentru adulţi cu dizabilităţi. 30 de oameni au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus, iar unul a piedut lupta cu boala. Într-o încercare tardivă de a împiedica răspândirea bolii, terasele din tot judeţul reduc programul până la ora 22, piscinele au fost închise, iar târgurile, interzise.

Două localități din Giurgiu și Prahova sunt deja în carantină

Două localităţi, din Giurgiu şi Prahova, au intrat deja în carantină. În Cartojani, Giurgiu, sunt confirmate deja 32 de cazuri de coronavirus, la puţin peste 3000 de locuitori. Ca să prevină răspândirea COVID-19, autorităţile îşi îndreaptă atenţia către câteva zone din Argeş şi Braşov.

Pitești ar putea fi primul oraș mare băgat în carantină din România

12 localităţi din județul Argeș ar putea fi închise de luni, după explozia de infectări cu Covid-19. Printre ele, municipiul Pitești și Mioveni.

Citește și: Cât ne protejează, de fapt, masca. Experimentul făcut de un medic român din SUA, dovada așteptată de toată lumea

Prefectura Argeş a anunţat, miercuri, că 12 localităţi sunt monitorizate după creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, fiind dispuse măsuri suplimentare. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş va decide luni eventuala carantinare a unor zone.

Localitățile din județul Argeș care ar putea intra în izolare de luni

Localităţile aflate în prezent în evaluare sunt: Piteşti, Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti, Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.

Creşte numărul de noi infectări cu coronavirus în Italia şi Spania. Două românce venite cu autocarul în Italia, depistat... Cum arată acum secţiile de terapie intensivă de la Ploieşti: Dacă moare un pacient, patul e ocupat imediat! Imagini cu p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x